Marian Vanghelie: Elena Udrea e în spatele scandalului Bordei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarii de la sectoarele 1 şi 5, Andrei Chiliman şi Marian Vanghelie, l-au acuzat, ieri, pe primarul general al Bucureştiului, Adriean Videanu, că reprezintă anumite interese în legătură cu

Primarii de la sectoarele 1 şi 5, Andrei Chiliman şi Marian Vanghelie, l-au acuzat, ieri, pe primarul general al Bucureştiului, Adriean Videanu, că reprezintă anumite interese în legătură cu Parcul Borderi.

Videanu a replicat că Andrei Chiliman dă dovadă de ipocrizie în demersul său privind salvarea spaţiilor verzi, iar Marian Vanghelie se lansează în acuzaţii false.

Chiliman şi Vanghelie au făcut un apel către consilierii generali să nu voteze Planul Urbanistic Zonal (PUZ), care ar permite dezvoltarea construcţiilor din parcul Bordei.

Vanghelie: Elena Udrea este în spatele jocurilor

Liderul PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a afirmat că schimbul de terenuri între Satul Francez şi Parcul Bordei a fost făcut în perioada în care Traian Băsescu a fost primar general al Bucureştiului. Vanghelie a declarat că atunci a existat "un interes" al lui Traian Băsescu, Radu Berceanu, Adrian Videanu, Elena Udrea şi Alexandru Bittner.

"Acest schimb este nul, ilegal, legea spune că este infracţiune. Acest schimb de terenuri s-a făcut datorită intereselor PD la acea vreme, în frunte cu Traian Băsescu, Radu Berceanu şi Adrian Videanu", a subliniat Vanghelie.

"În spatele tuturor acestor jocuri este Elena Udrea. E puntea de legătură către Traian Băsescu, Adrian Videanu şi alţi oameni de afaceri, din păcate la un moment dat au fost şi unii de la PSD", a adăugat Vanghelie.

Preşedintele PSD Bucureşti a spus că, sub sancţiunea excluderii din partid, consilierii generali nu vor vota PUZ.

Chiliman: Videanu este portavocea lui Constanda

Primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, l-a acuzat, printr-un comunicat de presă, pe Adriean Videanu că este portavocea lui Costel Constanda şi că nu mai reprezintă interesele bucureştenilor. Chiliman a făcut un apel către consilierii generali "să nu se lase şantajaţi şi intimidaţi de către dl. Costel Constanda şi de primarul general al Capitalei ca să voteze PUZ-ul în schimbul celor 17 milioane de euro".

El a cerut să se aştepte publicarea hotărârii judecătoreşti pentru a vedea care sunt căile de atac pentru a salva Parcul Bordei. "Am luat act de graba suspectă cu care primarul general încearcă să închidă dosarul", a adăugat Chiliman.

Primarul general: Acuzaţiile sunt false

Primarul Andrei Chiliman dă dovadă de ipocrizie în demersul său privind salvarea spaţiilor verzi, iar Marian Vanghelie nu îşi depăşeşte condiţia, lansându-se agresiv şi incoerent în nişte acuzaţii false, a declarat, în replică, primarul general Adriean Videanu. El a precizat că primarii Andrei Chiliman şi Marian Vanghelie "lansează afirmaţii pur politicianiste şi demagogice". "Nu sunt <> , dar sunt obligat să fiu portavocea respectării legii. Le amintesc celor doi primari că nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti constituie infracţiune", a afirmat Videanu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite