Marga: Premierul şi preşedintele au opinii divergente privind propunerea de ambasador pentru Roma

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, a declarat, marți, că premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu au opinii divergente privind nominalizarea Danei Constantinescu pentru postul de ambasador al României la Roma, propunere făcută de fostul ministru Cristian Diaconescu.

Marga a arătat că el susţine opinia premierului Victor Ponta, însă a inclus-o pe Dana Constantinescu, propunere formulată de predecesorul său, Cristian Diaconescu, în lista de nominalizări de ambasadori pe care MAE a transmis-o spre avizare comisiilor de politică externă ale Parlamentului.

„Discutând, ca de obicei, sincer, este o discuţie privind ocuparea Ambasadei României de la Roma, acolo avem opinii clar divergente. Opinia Preşedinţiei este una, opinia prim-ministrului este alta, opinia fostului ministru de Externe care a dat aprobarea este alta, opinia actualului ministru de Externe este aidoma opiniei primului-ministru şi a altora dintre cei care au analizat", a declarat Marga, după audierea de la Comisia de politică externă a Senatului.

El a arătat că nu trebuie „dramatizată" această densitate de opinii.

„Prin urmare, suntem în situaţia aceasta, dar nu trebuie să dramatizăm densitatea de opinii. Vreau să spun următorul lucru: când apar opinii diverse, trebuie tratate lucrurile păstrând legalitatea şi urmărind-o cu stricteţe", a spus Marga.

De asemenea, şeful diplomaţiei a arătat că a inclus nominalizarea Danei Constantinescu pentru postul de ambasador al României la Roma în lista de propuneri pe care MAE a transmis-o comisiilor parlamentare, având în vedere că trebuie să respecte semnătura predecesorului său, Cristian Diaconescu.

Marga: Am accpeptat propunerea lui Diaconescu, pentru că este un fair-play între miniștri

„Propunerea este. De ce? A fost făcută de fostul ministru de Externe şi am considerat, pentru că este şi un anumit fair-play între miniştri, chiar dacă ei au păreri divergente în multe privinţe, să respecte semnătura unui ministru, presupunând că fiecare ministru dă în mod serios semnătura, adică după ce chibzuieşte", a mai spus Marga.

Mircea Geoană, preşedintele Comisiei de politică externă a Senatului, a precizat că săptămâna viitoare va fi programată o şedinţă comună a celor două comisii parlamentare în vederea audierii propunerilor de ambasadori de pe lista transmisă de MAE.

Ministrul Marga declara pe 7 iunie că lista cu propunerile de ambasadori este analizată cu celelalte instituţii ale statului cu competenţe în domeniu, în discuţie fiind nominalizările pentru Italia şi Singapore.
„Suntem în discuţii cu celelalte instituţii ale statului în preocuparea pentru a găsi o soluţie acceptată de toate părţile (...) În acest moment pot să vă spun că purtăm discuţii, încât săptămâna viitoare vă vom comunica soluţia la care s-a ajuns. Ţinta noastra este de a asigura o reprezentare cât mai bună a României în toate ambasadele. Aici, în discuţie sunt practic două ambasade, din motive diferite. Ele se ştiu. Este vorba de Italia şi, din cu totul alte raţiuni, de o ambasadă din Sud-Estul Asiei, cred că este Singapore", a afirmat Marga, într-o conferinţă de presă.

Lista cu ambasadori a întâmplinat obiecții

El a amintit că la precedenta audiere organizată în comisiile de specialitate ale Parlamentului, în ultima săptămână din aprilie, înainte de căderea Guvernului Ungureanu, lista cu nominalizările de ambasadori a întâmpinat „obiecţii", iar unii ambasadori nici nu au fost de fapt audiaţi.

„Ceea ce ne interesează pe noi este faptul că ea nu a putut fi discutată cu toate componentele ei. Au fost cazuri de candidaturi care nu au fost discutate în comisia parlamentară. Sigur că avizul este consultativ, dar totuşi, dacă ţinem la democraţie, el este indispensabil şi eu cred că ţinem la democraţie", a mai spus ministrul.

Preşedintele Comisiei pentru politică externă a Senatului, Mircea Geoană, i-a cerut ministrului de Externe, Andrei Marga, să retransmită Parlamentului propunerile de ambasadori pentru posturile vacante, având în vedere neregularităţile de la audierea din 24 aprilie.

Mircea Geoană: Dana Constantinescu, propunerea pentru Ambasada Romei, este omul lui Băsescu

Potrivit unui comunicat transmis Mediafax, Geoană i-a adresat o scrisoare lui Marga cu privire la solicitarea sa, el subliniind în text că este „esenţială" analizarea de către Guvern a listei cu ambasadorii propuşi pentru diferite ţări, având în vedere „controversele care au însoţit desemnarea unor ambasadori ai României în ultima perioadă".

De asemenea, Geoană menţiona că retransmiterea listei trebuie făcută în timp util pentru ca ambasadorii nominalizaţi să fie audiaţi de comisiile parlamentare de specialitate în actuala sesiune a Legislativului.
Marga declara pe 17 mai că preşedintele Traian Băsescu a solicitat audierea din nou în comisiile de specialitate ale Parlamentului a Danei Constantinescu, ambasadorul propus pentru Italia, deoarece la precedenta şedinţă nu s-a întrunit cvorumul.

„În legătură cu ambasadorul din Italia, nu a avut cvorum comisia atunci când i-a dat avizul. De la Preşedinţie s-a cerut să se întrunească toate condiţiile legale şi de aceea aşteptăm acum să intre din nou în comisie", a afirmat Marga.

Fostul preşedinte al Comisiei de politică externă din Senat, Titus Corlăţean, declara pe 24 aprilie, înainte de căderea Guvernului Ungureanu, că „slujitorii" lui Traian Băsescu din Parlament şi din MAE ar fi convocat ilegal o şedinţă a comisiilor de politică externă, pentru audierea unor ambasadori fără acordul opoziţiei de atunci, printre aceştia fiind şi propunerea pentru Italia.

„Am descoperit că pe lista acestor ambasadori figurează o ţintă extrem de importantă pentru domnul Traian Băsescu, se numeşte postul de ambasador al României în Italia", a afirmat Corlăţean.

El a acuzat că Dana Manuela Constantinescu, în prezent ambasador în Slovenia, ar fi o „sinecură politică", afirmând că aceasta a fost şef serviciu în Ministerul Transporturilor, între 1996-1999, iar ulterior a fost numită de Traian Băsescu director general în acelaşi minister.

„Altfel spus, o colaboratoare apropiată a lui Traian Băsescu din anii anteriori, care nu are nicio legătură cu serviciul diplomatic de carieră (...) şi care acum a primit misiunea de la comandantul suprem de a rezolva alegerile parlamentare din toamna acestui an, unde se află o importantă comunitate românească", a mai spus Corlăţean.

Procedural, MAE face propunerea de ambasador pentru un post. Aceasta se transmite la Guvern şi apoi la Preşedinţie. Preşedintele îşi dă acceptul, după care propunerea este trimisă la Comisiile de politică externă ale Parlamentului, care audiază candidatul şi dau un aviz consultativ. După audieri, şeful statului semnează decretul de trimitere la post, pe baza căruia ambasadorul prezintă scrisorile de acreditare.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite