Manuel Barroso, întâlniri cu Ponta şi Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso (foto), va face astăzi o vizită oficială la Bucureşti, având programate întâlniri cu preşedintele Traian Băsescu şi cu premierul Victor Ponta.

Oficialul european va susţine un discurs, de la ora 11.30, în deschiderea conferinţei „Provocări şi oportunităţi ale viitorului buget al Uniunii Europene", organizată de Guvernul României la Palatul Parlamentului. Capitala găzduieşte astăzi Conferinţa şefilor de guverne din grupul statelor  membre UE beneficiare ale fondurilor structural, prin politica de coeziune.

Reuniunea vine în contextul negocierilor pentru viitorul buget multianual al UE şi în urma cărora se decid sumele care vor fi alocate din 2014 până în 2020 pentru sectorul de agricultură şi politica de coeziune.

15 state europene - România, Bulgaria, Cehia, Cipru, Estonia, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia şi Spania, plus Croaţia - fac parte din grupul „Prietenii coeziunii" ai căror reprezentanţi se întâlnesc la Bucureşti.

Programul preşedintelui Comisie Europene mai cuprinde o întrevedere cu premierul Victor Ponta, de la 14.15, la Palatul Parlamentului, precum şi o întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu, de la ora 14.50, la Palatul Cotroceni.

Preşedintele Traian Băsescu a precizat la cina informală a liderilor europeni de săptămâna trecută că această reuniune nu este o încercare de a coaliza Estul contra Vestului, ci există doar interesul comun al acestor state privind viitorul buget al UE. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite