Mang: Lucrările sunt plagiate, dar nu sunt ale mele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Educației a susținut ieri că nu-i aparțin lucrările pentru care este acuzat de plagiat și pune întreaga acțiune pe seama "celor care au pierdut puterea împotriva guvernului USL".

"Lucrările care s-au indicat ca fiind ale mele sunt plagiat, sunt de acord cu asta, dar lucrările alea nu sunt ale mele. Lucrările nu sunt ale mele, o spun de o mie de ori. Toată această acțiune este o luptă a celor care au pierdut puterea împotriva guvernului USL, care are susținerea întregii populației, și din disperare de cauză au luat mai mulți membri ai Guvernului la atac și ne atacă încontinuu, cu tot felul de minciuni și de făcături", a spus Mang.

Ministrul Educației a reiterat în repetate rânduri în ultimele zile că este vorba despre o uneltire politică împotriva lui. "Este vorba de teama unora care au patronat acest minister că au pierdut controlul asupra lui şi, într-adevăr, l-au pierdut. Scopul lor este unul singur: să creeze haos în sistemul educaţional cu două săptămâni înainte de a începe bacalaureatul special şi cu o lună înainte de a începe examenul de bacalaureat", a spus el.

Ministrul a mai spus că întregul scandal a creat tensiuni în interiorul familiei sale. "Să nu credeți că este ușor să-ți auzi mama plângând la telefon că nu mai poate să doarmă noaptea", a declarat Mang.

În ciuda tuturor întâmplărilor din ultimele zile, Mang nu crede că va fi demis de către premier.

Miercuri, președintele democrat-liberal Emil Boc a cerut ca Mang să-și dea demisia din Guvernul Ponta, după ce a prezentat mai multe dovezi potrivit cărora ministrul Educației ar fi plagiat mai multe lucrări internaționale. Boc a prezentat atunci un material în limba engleză care a fost copiat în întregime dintr-o sursă japoneză.

Ulterior, trei dintre autorii străini ai lucrărilor presupuse a fi fost plagiate de ministrul Educaţiei au confirmat că Ioan Mang a copiat din lucrările lor.

Premierul Victor Ponta a anunțat, aseară, la întoarcerea lui din Bruxelles, că, dacă o comisie de specialitate din cadrul Academiei Române va concluziona că Mang a plagiat, ministrul va fi demis din funcție.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite