Macovei: Declaraţiile lui Kelemen Hunor privind reorganizarea aduc a şantaj politic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Declaraţia preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor, conform căreia reorganizarea administrativă nu va avea loc până în 2012, iar "dacă se va face, se va face fără Uniune" a fost taxată de europarlamentarul PDL, Monica Macovei, drept "o încercare de şantaj politic".

Vicepreşedintele PDL Monica Macovei a mai arătat că suprapunerea alegerilor locale cu cele parlamentare nu se justifică, decât dacă are loc reorganizarea teritorială.

"Alegerile locale din 2012 trebuie făcute conform noii organizări administrative a ţării. Ca să fim serioşi, şi nu caraghioşi, ca să nu alegem oameni pe funcţii care apoi se desfiinţează sau să nu alegem oameni pe funcţii care vor apărea odată cu reorganizarea. Ca să fim responsabili faţă de populaţie şi banul public", a explicat europarlamentarul PDL.

Potrivit lui Macovei, soluţia comasării alegerilor locale cu cele parlamentare la sfârşitul anului 2012 "este singura soluţie logică şi responsabilă". "De altfel, comasarea alegerilor se justifică exact prin procesul de reorganizare teritorială care trebuie să înceapă imediat, astfel încât să permită ca alegerile locale să aibă loc pe baza noii organizări administrative şi teritoriale a ţării", a mai arătat Macovei.

"De aceea, declaraţia liderului UDMR, Kelemen Hunor, potrivit căreia reorganizarea administrativă nu va avea loc până în 2012, iar »dacă se va face, se va face fără UDMR», dar că, în acelaşi timp, UDMR susţine comasarea alegerilor pentru că se fac economii bugetare, nu poate fi interpretată decât ca o încercare de şantaj politic sau de dans politic (cum vreţi să îi spuneţi), care îngreunează dialogul politic", a criticat europarlamentarul, în opinia căruia, comasarea alegerilor aduce economii la buget doar dacă are loc după ce s-a stabilit noua formă de organizare a ţării.


Reacţia ei a venit după ce preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, joi, la Arad, că reorganizarea administrativă nu se va face până în 2012, iar dacă se va face, "se va face fără UDMR". Kelemen Hunor a mai spus că UDMR a propus, conform protocolului de funcţionare a coaliţiei şi programului de guvernare, reorganizarea regiunilor de dezvoltare. „Nu o reorganizare administrativă", a precizat însă preşedintele UDMR.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite