MAI: Preşedintele e demis cu majoritatea prezenţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
 Victor Paul Dobre
Victor Paul Dobre

Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) spune că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului potrivit căreia preşedintele este demis cu majoritatea celor care se prezintă la urne se aplică la referendumul din 29 iulie.

Ministrul delegat pentru Administraţie, Victor Paul Dobre, a declarat, astăzi, că referendumul va fi organizat în conformitate cu legislaţia în vigoare, precizând că aceasta este Legea 3/2000 corectată şi modificată prin OUG 41/2012.

"Vreau să fiu foarte clar şi precis: Ministerul Administraţiei şi Internelor, toate instituţiile implicate, Guvernul României nu pot organiza consultarea decât în conformitate cu legislaţia în vigoare, adică Legea 3/200 corectată şi modificată prin Ordonanţa 41/2012. Restul sunt comentarii", a spus Victor Paul Dobre.

Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşa, a spus că referendumul din 29 iulie privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu se va desfăşura în baza Ordonanţei de Guvern, şi nu a iniţiativei legislative asupra căreia s-a pronunţat Curtea Constituţională, conform Mediafax.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite