MAE retrage "personalul neesenţial" de la ambasada din Tokyo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul de Externe Teodor Baconschi a anunţat astăzi că MAE a decis retragerea "personalului neesenţial" de la ambasada din Tokyo.

El a atras atenţia că a fost activată celula de criză şi că a fost trimis personal consular suplimentar. Potrivit lui Teodor Baconschi, autorităţile japoneze au comunicat că până în prezent au selecţionat ofertele de asistenţă din partea Statelor Unite şi a unor state aflate în apropierea Japoniei, dar că România se află pe o listă de aşteptare, transmite Mediafax.

"Am activat şi în acest caz o celulă de criză în MAE, am trimis întăriri consulare acolo, inclusiv cu echipament mobil pentru emiterea de titluri de călătorie. Retragem personalul neesenţial din cadrul ambasadei, ne coordonăm consular cu celelalte state membre. (...) Şi totodată ne-am manifestat intenţia de a participa la efortul internaţional de asistare a guvernului japonez în această probă foarte grea", a declarat Baconschi.

"Suntem pe o listă de aşteptare. Dacă oferta noastră de asistenţă va fi necesară, ea va fi şi operaţionalizată. Sperăm ca prin eforturi internaţionale, riscurile legate de accidentele petrecute în domeniul centralelor nucleare să fie reduse la minimum şi ne exprimăm încă o dată compasiunea faţă de enormul număr de vieţi omeneşti pierdute în aceste împrejurări teribile. Sperăm ca lucrurile să revină la normal cât mai curând cu putinţă", a spus şeful MAE.

El a explicat ce reprezintă "personal neesenţial din punct de vedere diplomatic". "Am trimis acolo consuli şi mai pleacă nişte soţii sau copii care nu au de ce să rămână în acest moment acolo", a explicat ministrul de Externe.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite