Luptă feroce între PNL şi PD pentru schema guvernului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

înscrierea proiectului de ordonanţă cu pricina pe ultima poziţie a ordinii de zi a şedinţei Executivului. Potrivit unor surse din Alianţă, miniştrii PD au protestat vehement faţă de gestul

înscrierea proiectului de ordonanţă cu pricina pe ultima poziţie a ordinii de zi a şedinţei Executivului. Potrivit unor surse din Alianţă, miniştrii PD au protestat vehement faţă de gestul colegilor lor, ameninţând că vor părăsi lucrările întrucât nu au mandat din partea partidului să voteze un astfel de act normativ. Întrucât premierul Tăriceanu a refuzat să scoată din discuţie textul legislativ, membrii pedişti ai Cabinetului au ieşit din sală.
În aceste condiţii, liberalii nu au avut nicio problemă în a aproba transferul OPSPI de la MEC la AVAS. Negocierile dintre echipele PNL - PD au fost întrerupte de îndată, democraţii părăsind nervoşi Palatul Victoria.
Dispute aprinse
Liderii PD şi PNL nu reuşiseră, până ieri după-amiază, să ajungă la un acord privind împărţirea posturilor din guvern rămase disponibile după plecarea conservatorilor lui Dan Voiculescu.
Negocierile s-au purtat pe două pachete de posturi: unul care includea funcţia de ministru de stat plus şase posturi de secretar de stat şi un preşedinte de agenţie şi altul din care făcea parte doar portofoliul de ministru al economiei.
PD a cerut de la bun început Economia, dar neînţelegerile au început în momentul în care PNL a cerut ca Oficiul pentru Privatizare, din cadrul acestui minister, să treacă la AVAS.
Liberalii susţin că exista deja o înţelegere ca AVAS-ul condus de liberalul Teodor Atanasiu să preia toate companiile din Ministerul Economiei. PD a susţinut ca AVAS să-şi intre în atribuţii doar în cazul companiilor care vor fi privatizate, eventual după efectuarea studiului de consultanţă a privatizării.
O altă problemă discutată a fost dacă Varujan Vosganian, candidatul PNL la postul de ministru de stat, va fi sau nu validat de plenul parlamentului. Iniţial, liberalii au susţinut că acest lucru nu este necesar, întrucât Vosganian va ocupa postul rămas liber prin demisia democratului Pogea.
Această variantă i-a enervat pe democraţi, care au spus că ei nu cedează acel post de ministru de stat, iar Vosganian trebuie să preia portofoliul conservatorului Bogdan Pascu. PD a spus că ar fi incorect ca doar Mircea Toader, cel care va prelua Economia, să se prezinte în faţa parlamentului, riscând să fie respins, iar liberalii să nu treacă acest test. Potrivit unor participanţi la negocieri, PD ar fi ameninţat chiar cu ieşirea de la guvernare dacă Vosganian nu este validat de parlament.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite