Ludovic Orban: Voiculescu ar trebui să demisioneze din Senat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul PNL liberalul Ludovic Orban a declarat pentru "Adevărul" că preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, are obligaţia morală să se retragă din viaţa publică şi să renunţe la funcţia de vicepreşedinte al Senatului.

"PNL a fost consecvent în ultimii 20 de ani împotriva celor care au slujit regimul totalitar. Sunt convins că PNL va găsi soluţia pentru a rămâne imaginea imaculată. Odată cu hotărârea definitivă de azi, Voiculescu are obligaţia morală să se retragă şi să renunţe la orice funcţie publică", a declarat fostul prim-vicepreşedinte PNL.

Pe de altă parte, Orban a spus că alianţa PNL-PC nu va fi afectată de verdict, întrucât "nu poţi blama un întreg partid pentru o singură persoană, oricât de infulentă ar fi aceasta". PC şi partenerii de alianţă vor trebui să ia o poziţie, a mai declarat el. "Viaţa publică a fost parazitată de persoane care au colaborat cu Securitatea şi au penetrat toate structurile- de la partide, la justiţie şi mass-media. Dacă vrem cu-adevărat o societate democratică, păpuşarii ar trebui să taie toate sforile. Niciodată nu e prea târziu", a comentat Ludovic Orban

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite