Lista candidaţilor USL, aproape definitivată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Antonescu şi Ponta şi-au împărţit demnitarii PDL din Caraş-Severin
Antonescu şi Ponta şi-au împărţit demnitarii PDL din Caraş-Severin

Uniunea Social Liberală şi-a definitivat lista candidaţilor pentru Consiliul Judeţean şi cei pentru primăriile municipii reşedinţă de judeţ, urmând să stabilească, până la 4 aprilie şi opţiunile pentru sectoarele Capitalei.

Lista USL nu precizează niciun nume pentru judeţul Timiş şi nici pentru patru din cele şase sectoare ale Capitalei. Singurii candidaţi cerţi, în Bucureşti, sunt Sorin Oprescu, pentru funcţia de primar general, în timp ce Andrei Chiliman pentru Sectorul 1 şi Marian Vanghelie pentru Sectorul 5, au fost şi ei reconfirmaţi.

Lista a fost stabilită iniţial, în septembrie 2011, dar liderii USL au refuzat să o facă publică, deoarece PDL dorea ca alegerile locale să fie comasate cu cele parlamentare, în toamna acestui an. După decizia Curţii Constituţionale de a menţine alegerile locale la o dată separată de cele parlamentare, USL şi-a intensificat căutările elctorale, pentru a găsi soluţia câştigătoare.

Neînţelegeri la Timiş şi Buzău

Cele două partide nu au găsit o soluţie pentru situaţie de la Timiş. Iniţial, la primăria Timişoara urma să fie susţinut liberalul Nicolae Robu. Ulterior, PSD a propus ca USL să îl susţină pe actualul primar, ţărănistul Gheorghe Ciuhandu.

În timp ce lista pentru alegerile locale a fost definitivată, USL se loveşte de situaţia tensionată de la Buzău. În septembrie 2011, liderii USL l-au desemnat pe liberalul Cristinel Bîgiu, drept candidat al Uniunii pentru şefia Consiliului Judeţean Buzău, în detrimentul social-democratului Victor Mocanu. Însă, Mocanu, actualul preşedinte al CJ, a declarat că va accepta sprijin din partea oricărei alte formaţiuni politice numai să fie susţinut pentru obţinerea unui nou mandat în fruntea judeţului.

Preşedintele PSD Buzău Constantin Boşcodeală a anunţat, vineri, că dacă USL îşi va menţine poziţia şi va oferi PNL funcţia de preşedinte al CJ Buzău, organizaţia judeţeană a PSD nu va lupta pentru un liberal, ci îl va susţine pe Victor Mocanu. „Am stabilit ca, în cazul în care Victor Mocanu nu va fi desemnat de USL pentru funcţia de preşedinte, să fie susţinut de reprezentanţii partidului din postura de candidat independent", a punctat Boşcodeală.

Prezentăm lista candidaţilor USL la alegerile locale:

Alba: - CJ - Teodor Atanasiu (PNL); Primăria Alba-Iulia - Călin Potor PNL

Arad: - CJ - Ioan Cristina (PNL); Primăria Arad - Lia Ardelean (PC)

Bacău: - CJ - Dragoş Benea (PSD); Primăria Bacău - Romeo Stavarache (PNL)

Bihor: - CJ Cornel Popa (PNL); Primăria Oradea - Ilie Bolojan (PNL)

Bistriţa Năsăud - CJ - Radu Moldovan (PSD); Primăria Bistriţa - Ovidiu Creţu (PSD)

Botoşani - CJ - Florin Ţurcanu (PNL); Primăria Botoşani - Ovidiu Portariuc (PSD)

Braşov - CJ - Aristotel Căncescu (PNL); Primărie - Cătălin Leonte (PSD)

Brăila - CJ - Gheorghe Bunea Stancu (PSD); Primărie - Aurel Simionescu (PSD)

Buzău - CJ - Cristinel Bîgiu (PNL); - Primărie - Constantin Boşcodeală (PSD)

Caraş Severin - CJ Marcel Vela (PNL); Primărie Reşiţa- Mihai Stepănescu (PSD)

Călăraşi - CJ - Răducu Filipescu (PNL); Primărie Călăraşi - Dan Drăgulin (PNL)

Cluj - CJ - Horea Uioreanu (PNL); Primărie - Marius Nicoară (PNL)

Constanţa - CJ - Nicuşor Constantinescu (PSD); Primărie - Radu Mazăre (PSD)

Covasna - CJ - Marius Obreja (PNL); Primărie Sfântu Gheorghe- Mădălin Guruianu (PNL)

Dâmboviţa - CJ - Adrian Ţuţuianu (PSD); Primărie Târgovişte - Gabriel Grozavu (PNL)

Dolj - CJ - Ion Prioteasa (PSD); Primăria Craiova - Olguţa Vasilescu (PSD)

Galaţi - CJ Nicolae Bacalbaşa (PSD); Primărie - Marius Stan (PNL)

Giurgiu - CJ Dumitru Beianu (PNL); Primărie - Lucian Iliescu (PNL)

Gorj - CJ Ion Călinoiu (PSD); Primărie Târgu Jiu - Florin Cârciumaru (PSD)

Harghita - CJ - Ioan Proca (PNL); Primărie Miercurea Ciuc - Jean Adrian Aurel (PSD)

Hunedoara - CJ - Mircea Moloţ (PNL); Primărie Deva - Petru Mărgineanu (PC)

Ialomiţa - CJ - Silvian Ciupercă (PSD); Primărie Slobozia - Alexandru Stoica (PSD)

Iaşi - CJ Cristian Adomniţei (PNL); Primărie - Gheorghe Nichita (PSD)

Ilfov - CJ - Marian Petrache (PNL)

Maramureş - CJ - Zamfir Ciceu (PC); Primărie Baia Mare- Cătălin Cherecheş (PNL)

Mehedinţi - CJ - Adrian Duicu (PSD); iar la Primărie Drobeta Turnu Severin - Marius Screciu (PSD)

Mureş - CJ - Ciprian Dobre (PNL); Primărie Târgu Mureş - Cornel Brişcaru (PSD)

Neamţ - CJ - Vlad Marcoci (PNL); Primărie - Vasile Drăguşanu (PC)

Olt - CJ - Paul Stănescu (PSD); Primărie Slatina - Marius Oprescu (PSD)

Prahova - CJ - Mircea Cosma (PSD); Primărie Ploieşti - Iulian Bădescu (PSD)

Satu Mare - CJ Adrian Ştef (PNL); Primărie - Dorel Coica (PSD)

Sălaj - CJ - Tiberiu Marc(PSD); Primărie Zalău- Radu Căpâlnaşu (PNL)

Sibiu - CJ - Ioan Cindrea (PSD); Primărie - Dragoş Floarea (PC)

Suceava - CJ Cătălin Nechifor (PSD); Primărie - Alexandru Băişanu (PNL)

Teleorman - CJ Liviu Dragnea (PSD); Primărie Alexandria - Victor Drăguşin (PSD)

Timiş - CJ - un candidat PSD; Primăria Timişoara - un candidat PNL. Lista nu menţionează niciun nume

Tulcea - CJ - Horia Teodorescu (PSD); Primărie - Trifon Belacurencu (PSD)

Vaslui - CJ - Dumitru Buzatu (PSD); Primărie - Vasile Pavăl (PSD)

Vâlcea - CJ - Ion Cîlea (PSD); Primăria Râmnicu Vâlcea - Emilian Frâncu (PNL)

Vrancea - CJ - Marian Oprişan (PSD); Primăria Focşani - Decebal Bacinschi (PSD)

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite