Liderii senatorilor PSD şi PNL: Ar fi mai democratic ca ICR să fie sub control parlamentar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Puiu Haşotti, senator PNL
Puiu Haşotti, senator PNL

Liderii senatorilor PSD şi PNL, Ilie Sârbu şi Puiu Haşotti, au dorit să aducă o serie de clarificări în legătură cu situaţia de la Institutul Cultural Român, adăugând că acestea se bazează pe aspecte ridicate de cetăţeni şi că nu au legătură cu o politizare a acestei instituţii.

"Nu dorim să intrăm în polemici despre ce se întâmplă azi cu Institutul Cultural Român, ci doar să clarificăm câteva aspecte ridicate de oameni de bună credinţă în legătură cu această instituţie. Asigurându-vă că nu avem nici cea mai mică intenţie să politizăm această instituţie (ci, mai degrabă, să eliminăm caracterul profund politic dominant din ultimii ani), vrem să formulăm public doar câteva întrebări: De ce ar fi mai democratic ca o instituţie precum ICR să stea sub controlul unei singure persoane - Preşedintele României, şi nu sub controlul unei instituţii în care sunt reprezentate toate partidele, inclusiv la nivelul comisiilor de specialitate şi al funcţiilor alese - Senatul României, şi care nu este condusă, până la urmă, de un membru al partidelor aflate la guvernare? Ce este nedemocratic în a ne interesa de soarta a 10 milioane de euro, din bani publici, care sunt daţi în fiecare an pentru această instituţie şi în legătură cu care nu s-a dat socoteală public niciodată în mod clar? Repetăm - este vorba de un buget de 10 milioane de euro, asupra căruia există semne de întrebare şi care trebuie să intre într-o zonă de control democratic. Nu vrem schimbarea destinaţiei acestor fonduri, ci doar verificarea legalităţii în folosirea acestora', se arată într-un comunicat al celor doi lideri remis, sâmbătă seara.

Ei s-au mai întrebat, în context, de ce este în neregulă să fie luate rapid măsuri pentru a veni în întâmpinarea solicitării Curţii de Conturi, care a anunţat deja că s-au acordat, fără temei legal, salarii pentru vicepreşedinţii de la ICR, care au fost numiţi fără ca funcţiile acestora să existe în cadrul legal.

Potrivit liderilor senatorilor PSD şi PNL, Curtea de Conturi a constatat nereguli importante, notează Agerpres.

"De pildă, s-au înfiinţat anul trecut funcţii de vicepreşedinţi şi s-au acordat salarii importante pentru aceştia, fără să existe acoperire legală. Amânarea luării de măsuri rapide ar fi fost o lipsă de respect faţă de banii publici - de aici şi decizia de a aduce ICR într-o zonă de control democratic autentic printr-o OUG şi nu printr-o lege. Ştim foarte clar că, adoptând o lege, aceasta ar fi fost enorm tergiversată, iar ilegalităţile semnalate la ICR nu s-ar fi putut rezolva, probabil, pe parcursul acestui an. Este în regulă să acceptăm ca oameni de 'cultură' precum Valeriu Turcan sau Daniel Funeriu să fie parte din structura de conducere a ICR, în timp ce oameni care fac parte din Uniunea Scriitorilor, Uniunea Compozitorilor sau Uniunea Artiştilor Plastici să fie ignoraţi de această instituţie? USL nu are intenţia de a înlocui apropiaţii fostei puteri cu alţi oameni politici ci, mai degrabă, de a deschide ICR spre instituţiile de cultură legitime din România. Suntem total deschişi pentru un dialog cu oamenii de bună-credinţă cu privire la această instituţie şi, cu siguranţă, vom iniţia acest dialog în perioada următoare", se mai arată în comunicatul citat.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite