Liberalii deschid focul din tranşee

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tăriceanu: E problema lui Băsescu"Nu mă aşteptam ca preşedintele să spună altceva, astfel de afirmaţii au devenit o monedă curentă, dar ele sunt cu atât mai surprinzătoare într-un moment

Tăriceanu: E problema lui Băsescu
"Nu mă aşteptam ca preşedintele să spună altceva, astfel de afirmaţii au devenit o monedă curentă, dar ele sunt cu atât mai surprinzătoare într-un moment în care România este gazda reuniunii CEFTA", a declarat premierul Călin Popescu Tăriceanu. El a adăugat că "remarcile şefului statului par cu atât mai nepotrivite în contextul actual, dar asta este problema preşedintelui".

Radu Stroe: Hoţul strigă "hoţii!"
Preşedintele Comisiei parlamentare de control al activităţii SRI, Radu Stroe, a declarat că PNL nu va renunţa la propriile proiecte şi nu va ceda astfel atacurilor chiar dacă acestea vin din partea preşedintelui Traian Băsescu. Stroe a precizat, într-un comunicat, că acţiunile adverse la adresa formaţiunii liberale sunt strâns legate de eforturile de reformare a clasei politice, prin adoptarea ordonanţei de modificare a Legii Ticu, denunţarea legilor CSAT privind siguranţa naţională sau discutarea Legii lustraţiei. "Cea mai simplă cale de scăpare a hoţului este să strige
Hoţii!!!
", a arătat Stroe.

Motreanu: Băsescu plănuieşte să guverneze cu PSD
Secretarul general al PNL, deputatul Dan Motreanu, vede în atacurile şefului statului intenţia acestuia de a provoca instabilitatea politică în România. "Sondajele arată că PD, după alegerile anticipate, nu va putea conduce singur şi va fi obligat, dacă nu-i mai vrea parteneri pe liberali, să guverneze alături de PSD sau măcar cu susţinerea acestui partid", a mai afirmat deputatul PNL.

Olteanu îi sugerează preşedintelui să rămână la preferinţele sale feminine
Preşedintele Camerei, Bogdan Olteanu, a recţionat şi el la declaraţiile şefului statului, arătând că ar fi fost mai indicat ca Băsescu "să se fi mulţumit cu prezentarea preferinţelor sale în materie feminină". Totuşi, Olteanu a arătat că afirmaţiile preşedintelui îngreunează eforturile PNL de a asigura stabilitatea politică până la 1 ianuarie 2007, dar că liberalii nu vor încerca să rupă protocolul cu PD, cel puţin până la aderarea României la UE. "După 1 ianuarie 2007, nu avem niciun fel de interes de a colabora cu alte partide. Dacă stabilitatea politică nu va putea fi asigurată, după acea dată vom lua deciziile necesare, eventual organizarea unor alegeri anticipate sau orice altă formulă funcţională. Liberalii sunt mai dispuşi să se retragă în opoziţie, după 1 ianuarie 2007, decât să guverneze cu PSD", a precizat Bogdan Olteanu.

Antonescu: "Este frustrat!"
Liderul grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor, Crin Antonescu, una dintre ţintele şefului statului, a apreciat că Traian Băsescu nu a făcut altceva decât să dea glas unui "lung şir de frustrări". Antonescu a catalogat drept gravă atitudinea preşedintelui, care l-a acuzat pe şeful guvernului că este apropiat al unor cercuri corupte, dar nu i-a cerut demisia. "Nu poţi să spui cetăţenilor că avem un prim-ministru, dacă nu corupt - că asta a insinuat -, apropiat de cercurile corupte, un prim-ministru incapabil, pe care regretă că l-a numit, şi în acelaşi timp să pretinzi ca ţara ta să fie respectată, ca guvernul să fie respectat şi să aibă succes în procesul de negociere pentru integrare", a mai spus deputatul liberal.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite