Legislaţia pentru parlamentarii europeni, prioritară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România trebuie să adopte cadrul legislativ necesar organizării de alegeri pentru Parlamentul European până la sfârşitul anului 2006, în conformitate cu prevederile Tratatului de Aderare, a

România trebuie să adopte cadrul legislativ necesar organizării de alegeri pentru Parlamentul European până la sfârşitul anului 2006, în conformitate cu prevederile Tratatului de Aderare, a declarat ministrul de externe, Mihai Ungureanu.
"Acest tip de scrutin va fi un exerciţiu nou pentru cetăţenii României. Ei vor fi consultaţi în mod nemijlocit asupra desemnării reprezentaţilor lor în Parlamentul European, fiind astfel conectaţi, pentru prima dată, la o dezbatere electorală ale cărei mize vor fi europene", a adăugat Ungureanu.
Potrivit Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeană, legile necesare pentru organizarea scrutinului trebuie să existe înainte de aderarea propriu-zisă, prevăzută la 1 ianuarie 2007, în condiţiile în care procesul electoral are ca termen-limită 31 decembrie 2007. "Este foarte important de reţinut, şi insist asupra acestui aspect - deşi alegerile pentru Parlamentul European pot fi organizate oricând între data semnării Tratatului de Aderare şi 31 decembrie 2007 - legislaţia de reglementare a acestui proces trebuie adoptată până la 31 decembrie 2006, întrucât, prin negocierile de aderare (Cap. II - Libertatea de circulaţie a persoanelor), România şi-a asumat acest obiectiv", a preci zat ministrul. Ungureanu a spus că, practic, este vorba despre două legi: Legea pentru alegerea reprezentanţilor României în Parlamentul European şi Legea privind participarea cetăţenilor UE la alegerile locale.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite