Legile anticoruptie, "petarde de fum cu rol propagandistic"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Exista o dinamica puternica in Romania pentru crearea unui cadru institutional pentru lupta impotriva coruptiei. Insa aceeasi dinamica trebuie demonstrata in practica, unde multe initiative

"Exista o dinamica puternica in Romania pentru crearea unui cadru institutional pentru lupta impotriva coruptiei. Insa aceeasi dinamica trebuie demonstrata in practica, unde multe initiative institutionale laudabile s-au dovedit ineficient aplicate", este concluzia Asociatiei Romane pentru Transparenta, la finalul Raportului National asupra coruptiei. Sectiunea despre Romania este o parte a raportului global asupra coruptiei realizat de Transparency International, dat publicitatii saptamana trecuta, la Londra. Autorii romani, Codru Vrabie si Adrian Savin, au aratat, ieri, ca Romania e perceputa ca una dintre tarile cu inalta coruptie politica, dar ca, pana la ora actuala, nu exista nici un caz de acest tip dus pana la capat, in instanta. Asociatia considera ca legile adoptate in ultimii ani constituie inceputul luptei anticoruptie, insa acestea sunt "lacunare si cu portite", ceea ce face ca multe acte de coruptie sa ramana nepedepsite. "Este o contradictie intre evolutia legislativa si procesul institutional, pe de o parte, si perceptia cetateanului, pe de alta", a aratat Savin, care spune ca un asemenea tip de evolutie a fost observat si de un studiu al Bancii Europene de Reconstructie si Dezvoltare. Consecinta ar fi aceea ca legile anticoruptie adoptate risca sa ramana "simple petarde de fum cu rol propagandistic", daca sunt elaborate si implementate "fara a atrage colaborarea societatii civile". Exact la un an de la adoptarea pachetului anticoruptie in Parlament, Asociatia pentru Transparenta constata ca acesta nu a avut "efectul scontat", in principal datorita faptului ca "s-a inregistrat o tendinta de orientare spre coruptia de nivel mic si mediu, iar faptul ca exista in continuare o categorie de persoane care nu se supun legii inseamna ca in Romania nu este stat de drept". In acest context, cei doi au apreciat drept un pas inapoi votarea, in Camera Deputatilor a unui proiect de lege care indulceste regimul incompatibilitatilor si conflictelor de interese, in favoarea functionarilor publici, apreciind ca este vorba de o nesocotire a recomandarilor recente ale UE. Raportul face o trecere in revista a scandalurilor politice din ultimii ani si remarca rolul presei in lupta anticoruptie, considerand ca mass media "a fost una din institutiile cele mai active in lupta anticoruptie de la toate nivelele si a inregistrat succese importante in sensibilizarea opiniei publice, in fortarea guvernului sa ia decizii dureroase". Un aspect interesant al raportului este cel referitor la "cumpararea voturilor". Autorii constata ca sunt doua tipuri de cumparare a voturilor. Unul priveste voturile alegatorilor, momiti uneori in campanie "cu un bilet la loterie, cu un carnat, cu un pahar de tuica", iar altul voturile consilierilor sau parlamentarilor, cumparate de unele grupuri de interese, la acest ultim capitol intrand si banii dati de candidati pentru a obtine un loc eligibil. Cu toate aceste observatii, Asociatia Romana pentru Transparenta considera ca "abia din 2000 Romania a inceput propriu-zis lupta anticoruptie", ceea ce plaseaza raportul sau printre primele evaluari interne cu aprecieri favorabile la adresa campaniei anticoruptie a actualului guvern.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite