Lăzăroiu: Mulţi parlamentari vor pleca dacă PDL nu creşte la 25%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Democrat-liberalii se vor confrunta cu un val de migraţie puternic, în cazul în care partidul nu va reuşi să crească la 25% până în toamnă, potrivit fostului consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu.

 “În sondaje partidul stă prost, există chiar parlamentari care îşi caută salvarea individuală”, a spus Lăzăroiu, într-un interviu pentru realitatea.net, precizând că în acest moment PDL se situează undeva la 18-20% în preferinţele electoratului. Fostul consilier prezidenţial a mai susţinut că nu există riscul de scindare al PDL.

În ceea ce priveşte alegerile din PDL, Lăzăroiu a apreciat că Emil Boc va câştiga scrutinul, argumentând că Vasile Blaga nu este “potrivit” pentru o funcţie de conducere la acest nivel. “Blaga nu e potrivit pentru funcţia de preşedinte al unui partid politc. E autoritar, e bun în campaniile electorale, adică strict opt săptămâni la patru ani. În rest, partidul nu poate fi condus la fel cum e condus într-o campanie electorală. Blaga ştie să-i pună pe membri în dispozitiv, dar în afara campaniilor electorale există riscul ca un astfel de stil de conducere să pulverizeze partidul”, a mai spus Lăzăroiu. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite