Lavinia Şandru: UNPR nu va vota pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lavinia Şandru
Lavinia Şandru

Vicepreşedintele UNPR Lavinia Şandru a declarat, joi seară, că parlamentarii progresişti nu vor vota solicitarea de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.

Şandru a afirmat că exprimă poziţia partidului şi reprezintă inclusiv poziţia parlamentarilor progresişti.

"Suntem împotriva suspendării preşedintelui pentru că asta nu înseamnă stabilitate. Noi suntem pentru stabilitate, noi ne-am înfiinţat pentru stabilitate şi suntem împotriva oricărei acţiuni care ar putea să producă instabilitate în România, inclusiv împotriva suspendării preşedintelui", a susţinut Lavinia Şandru, citată de Mediafax.

Ea a fost întrebată dacă această poziţie a fost convenită inclusiv de către liderul UNPR, Gabriel Oprea.

"Este poziţia partidului, sunt vicepreşedinte al partidului şi nu vorbesc în numele meu şi nici în numele meu ca parlamentar, că nu-s parlamentar", a precizat Şandru. Ea a menţionat că această poziţie ar fi inclusiv a parlamentarilor UNPR, chiar dacă nu i se va pune nimănui "pistolul la tâmplă", întrucât Constituţia spune că orice mandat imperativ e nul.

Parlamentul se va reuni, vineri după-amiază, pentru a dezbate şi vota solicitarea USL de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite