Borbely: Legea Sănătăţii şi reorganizarea teritorială vor fi amânate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşedintele UDMR, Laszlo Borbely, a declarat, miercuri, că legea reorganizării administrative şi legea sănătăţii nu vor fi adoptate înainte de alegeri. El a subliniat şi că minoritarii maghiari nu sunt de acord cu uninominalul pur, conform unei informaţii furnizate de Agerpres şi preluate de mai multe site-uri de ştiri.

„În an electoral nu este posibil sa adoptam aceste doua legi, pentru ca nu sunt intrunite conditiile. Asta nu inseamna ca nu trebuie sa discutam atat despre legea reorganizarii, cat si legea sanatatii. De fapt, la legea sanatatii au fost pornite discutii cu unele organizatii profesionale", a afirmat Borbely.

Borbely a făcut această declaraţie după ce preşedintele Traian Băsescu recomandase Parlamentului adoptarea cât mai grabnică a celor două legi, care, în viziunea şefului statului, încetinesc reformele pentru modernizarea statului.

În ceea ce priveşte legea sănătăţii, Laszlo Borbely a explicat că există câteva discrepanţe de opinie care trebuie discutate, privind, de exemplu, privatizarea caselor de asigurări de sănătate, astfel că o decizie în privinţa legii este tergiversată.

Discutând despre votul uninominal pur, despre care a vorbit preşedintele în plen, Borbely a explicat că minoritatea maghiară nu a fost niciodată de acord cu acest tip de vot.

„Noi niciodată nu am fost de acord cu uninominalul pur. Să fie foarte clar. Cred că nici PDL nu e foarte avantajat, dacă vedem statisticile şi sondajele. Trebuie să găsim o modaliate de echilibru, pentru că dacă e uninominal pur, cetăţenii votează un partid care ia 8% - 10% şi nu intră în Parlament. Noi am propus ca un anumit procent să fie pe listă, dar nu s-a putut pentru că nu am căzut de acord cu PDL, de accea am rămas cu acest sistem de vot, care are anumite carenţe", a afirmat Borbely.

Preşedintele Traian Băsescu a atras, miercuri, atenţia asupra faptului că este necesară modernizarea clasei politice prin introducerea votului uninominal curat, dar şi prin transformarea Parlamentului într-un for unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la 300. Ultimele două sunt rezultate ale referendumului din 2009.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite