Kelemen Hunor: Supărările noastre sunt mari, dar nu ne îndoim de premier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul deputatului Micea Giurgiu privind predarea istoriei şi geografiei în limba română nu are şanse să treacă de Senat în opinia preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor.

„O defecţiune poate fi reparată dacă ai noştri colegi de la Senat sunt coerenţi şi serioşi. Supărările noastre nu sunt mai mici, dar nu avem motive să ne îndoim de cuvântul premierului, care ne-a asiguart că proiectul va fi blocat la Senat”, a declarat pentru Adevărul ministrul Culturii.

Liderul UDMR s-a arătat optimist şi în privinţa Statutului minorităţilor, care deşi a fost inclus ca şi condiţie în protocolul semnat de coaliţie, bate în continuare pasul pe loc în Parlament. „Mai sunt şase săptămâni până când expiră termenul de adoptare a Statutului minorităţilor, fixat prin protocolul coaliţiei. N-o să facem scandal de pe 18 mai până nu epuizăm termenul. Nici PDL, nici noi nu dorim modificarea Legii educaţiei”, a mai spus Kelemen Hunor.

"Suntem supăraţi, avem o nemulţumire în ceea ce priveşte prezenţa la Camera Deputaţilor. A fost o perioadă mai dificilă pentru PDL, fiind în campanie electorală internă, au avut congresul", a explicat liderul UDMR.

Kelemen Hunor a mai spus că Legea educaţiei naţionale a fost adoptată de curând şi nu este nevoie ca legislaţia să fie modificată din nou.

Camera Deputaţilor a adoptat, tacit, propunerea legislativă a deputatului Mircia Giurgiu potrivit căreia se elimină din Legea educaţiei prevederea privind obligativitatea predării Istoriei şi Geografiei în limbile minorităţilor naţionale. Iniţiativa a fost adoptată tacit deoarece termenul stabilit pentru dezbatere şi vot final, 1 mai 2011, a fost depăşit. Comisia pentru învăţământ a propus respingerea proiectului, iar Guvernul nu a transmis un punct de vedere cu privire la acest proiect.

Camera Deputaţilor este primul for sesizat cu acest proiect, Senatul fiind decizional. La Senat, coaliţia are majoritatea, însă aceasta este extrem de fragilă. Din 137 de senatori, PDL, UDMR şi UNPR au 69 de parlamentari.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite