Justiţia, ultima piedică

Traian Basescu

Dacă scenariul USL de preluare totală a puterilor în stat va fi pus în aplicare până la capăt, România va cheltui în următoarele luni aproape o sută de milioane de euro doar pentru referendumul de demitere a preşedintelui şi pentru alegerile prezidenţiale anticipate, în două tururi, pe care ar urma să le organizeze la toamnă.

Atât ne va costa „capul" lui Traian Băsescu, pe care liderii actualei guvernări şi ai noii majorităţi parlamentare şi-l doresc cu orice preţ, cu doi ani înainte de finalul mandatului său. Dacă la această cifră adăugăm pierderile provocate de deprecierea leului în raport cu moneda europeană, precum şi costurile previzibile cauzate de pierderea încrederii investitorilor străini în stabilitatea politică a ţării noastre, atunci vorbim despre o sumă de ordinul miliardelor.

De ce trebuie să plătim atâţia bani de la buget şi din buzunarele noastre, ale tuturor, indiferent dacă suntem sau nu de acord cu operaţiunea USL? Care este motivaţia reală a demiterii preşedintelui din moment ce, aşa cum s-a văzut de la 1 iulie încoace, acesta nu are nicio posibilitate de a împiedica procesul legislativ sau actul guvernării? Este îndepărtarea lui Traian Băsescu un scop justificat de vreo situaţie concretă în care acesta s-ar putea pune de-a curmezişul voinţei celor aflaţi la putere? Există printre prerogativele sale constituţionale ceva prin care să poată bloca conducerea executivă (citeşte „efectivă") a ţării? Iată câteva întrebări ce par să fi fost trecute cu vederea în vâltoarea dezbaterilor pe marginea diverselor chichiţe juridice şi tehnice.

Care sunt prerogativele prezidenţiale

Conform Constituţiei, invocată astăzi mai des ca oricând, preşedintele României are următoarele drepturi şi atribuţii: propune şefii serviciilor de informaţii, numiţi însă de Parlament (art. 65); poate cere convocarea camerelor reunite (art. 66); promulgă legile şi poate cere reexaminarea lor (art. 77); desemnează candidatul pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul (art. 85), dar numai după consultarea partidelor din Parlament (art. 103); revocă şi numeşte miniştrii, la propunerea premierului (art. 85), dar nu îl poate revoca pe acesta (art. 107); poate consulta Guvernul (art. 86) şi poate participa la şedinţele sale, dar numai în anumite cazuri (art. 87); adresează mesaje Parlamentului (art. 88); poate să dizolve Parlamentul, dar numai dacă acesta nu votează două guverne în 60 de zile (art. 89); poate cere consultarea poporului prin referendum (art. 90); încheie tratate internaţionale, negociate însă de Guvern şi ratificate de Parlament, acreditează ambasadorii propuşi de Guvern (art. 91); este comandantul forţelor armate şi şeful Consiliului Suprem de Apărare a Ţării; poate declara mobilizarea parţială sau totală (art. 92) şi instituie starea de asediu sau de urgenţă (art. 93), ambele cu încuviinţarea Parlamentului; conferă decoraţii, acordă gradele de mareşal, general şi amiral, face numiri în funcţii publice potrivit legii, acordă graţierea individuală (art. 94); numeşte judecători, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii (art. 125); prezidează lucrările CSM la care participă (art. 133).

Ce „dictator" se lasă suspendat?

Enumerând prevederile legii fundamentale, rezultă clar că preşedintele nu deţine nicio pârghie prin care să poată interveni direct asupra activităţii Guvernului sau a Parlamentului. Niciuna dintre atribuţiile sale nu reprezintă un impediment pentru celelalte puteri ale statului. Întâi pentru că multe nu pot fi îndeplinite fără acceptul executivului şi legislativului, în timp ce altele sunt simbolice.

Fapt dovedit chiar de recentele evenimente. Băsescu nu a reuşit să blocheze niciuna dintre măsurile Cabinetului Ponta: ordonanţele de urgenţă prin care au fost preluate, desfiinţate sau restructurate instituţii, cele prin care au fost schimbate atribuţiile Curţii Constituţionale sau a fost modificată Legea Referendumului. Să pretinzi că preşedintele s-ar putea opune intenţiilor coaliţiei majoritare, când el a fost suspendat fără drept de apel, este la fel de ilogic precum a spune că până acum în România nu a fost democraţie, ci dictatură. Ce fel de dictator este acela care se lasă suspendat?

„Nu se poate coabita cu Băsescu"

Şi atunci, ce raţiune practică are suspendarea? Răspunsul liderilor USL este mai degrabă politic: „Nu se poate coabita cu Traian Băsescu", afirmă, la unison, premierul Victor Ponta, interimarul Crin Antonescu şi, din umbră, aliatul Dan Voiculescu, prin intermediul televiziunilor sale. Alte argumente sunt de natură şi mai subiectivă: Băsescu vorbeşte urât, Băsescu nu se ţine de cuvânt, Băsescu a inventat plagiatul etc. Sunt acestea motive obiective pentru înlăturarea preşedintelui? Evident, nu. Singura prerogativă prezidenţială care stă în calea „fericirii" USL este cea privind numirea judecătorilor şi procurorilor. Fără semnătura primului om al statului nu pot fi înlocuiţi, de pildă, şefii Parchetului General şi ai DNA, ale căror mandate expiră în curând. Aceasta este, în realitate, ultima „carte" pe care preşedintele o are la îndemână pentru a stopa aservirea Justiţiei.