Justiţia, sacul de box al preşedintelui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful statului i-a atacat din nou pe judecători, deşi Curtea Constituţională îi recomandase prudenţă în limbaj Ziua Justiţiei, sărbătorită la Alba Iulia, s-a transformat şi în

Şeful statului i-a atacat din nou pe judecători, deşi Curtea Constituţională îi recomandase prudenţă în limbaj

Ziua Justiţiei, sărbătorită la Alba Iulia, s-a transformat şi în acest an într-un bun prilej pentru preşedintele Traian Băsescu de a lansa atacuri la adresa puterii judecătoreşti.

Eroarea preşedintelui de a-şi atribui calitatea de membru de drept al Consiliului Superior al Magistraturii nu poate fi însă justificată în condiţiile în care însuşi Băsescu a declarat, ori de câte ori a avut ocazia, că pentru el Constituţia României este cartea de căpătâi. Constituţia stipulează faptul că în CSM membrii de drept sunt ministrul justiţiei, procurorul general şi preşedintele instanţei supreme. Preşedintele ţării poate participa la şedinţele CSM, pe care le prezidează, însă nu are niciun rol activ, la fel cum, conform Constituţiei, preşedintele poate participa la şedinţele de guvern, ceea ce nu înseamnă că este membru al Executivului. De altfel, de fiecare dată în astfel de situaţii, când un reprezentant al clasei politice a încercat să interfereze cu puterea judecătorească, a fost taxat de CSM. S-a ajuns chiar în situaţia în care fostul preşedinte al consiliului, Iulian Gâlcă, a fost nevoit să sesizeze Curtea Constituţională după ce tot Traian Băsescu s-a lansat în acuzaţii la adresa magistraţilor, amendând faptul că în instanţe este prea multă corupţie. Curtea Constituţională a considerat că Băsescu nu a afectat prin declaraţiile sale independenţa justiţiei, însă i-a recomandat prudenţă în limbaj.

Şeful statului a făcut militărie cu judecătorii

În 2005, prima oară când Traian Băsescu a participat în calitate de preşedinte la Ziua Justiţiei, procurorii reprezentau în opinia sa o mare problemă, iar anul trecut, sentinţele diferite de la o instanţă de fond la una de apel au fost aspru criticate de şeful statului. Anul acesta, Băsescu a criticat deciziile Curţilor de Apel care se substituie comisiilor locale, dând exemplu o decizie prin care lui Costanda i s-a dat dreptul de a construi pe spaţiul verde din Parcul Bordei. "Hotărâri ale Înaltei Curţi ne obligă să facem generali. Sunt realităţi care pleacă din pregătirea profesională, şi nu din altă zonă", a mai spus Băsescu.

"Nimeni nu poate comenta soluţiile judecătorilor"

Vicepreşedintele instanţei supreme, Lidia Bărbulescu, a declarat că momentul şi cadrul în care preşedintele Traian Băsescu a lansat atacurile la adresa justiţiei nu erau potrivite. "Nimeni, nici chiar preşedintele României şi nicio altă autoritate internaţională, indiferent de rang, ca de exemplu Comisia Europeană, nu poate sugera ori comenta soluţiile pronunţate de judecători fără a fi pasibili de a li se reproşa încălcarea principiului independenţei justiţiei, principiu ce stă la temelia statului de drept", a precizat Lidia Bărbulescu, membru ales al CSM.

Tudor Chiuariu: Aşa-zisele acuzaţii sunt ridicole

Şeful statului s-a lansat şi în atacuri politice, prilej cu care l-a criticat dur pe ministrul justiţiei, Tudor Chiuariu. Băsescu i-a reproşat lui Chiuariu propunerea de schimbare din funcţie a procurorului-şef din cadrul DNA, Doru Ţuluş, şi îndepărtarea unor pasaje favorabile la adresa Justiţiei Române din Raportul Comisiei Europene. "Nu poţi să ceri schimbarea unui procuror pentru că incomodează anumiţi clienţi politici, domnule ministru, şi nici nu poţi încerca să schimbi un raport de ţară pentru că aşa ne dictează interesele", a spus Băsescu, în faţa magistraţilor care sărbătoreau Ziua Justiţiei. Ministrul justiţiei consideră însă că aşa-zisele acuzaţii la adresa sa, lansate de şeful statului, sunt cel puţin "ridicole".

"Este regretabil că preşedintele a folosit Ziua Justiţiei pentru a-şi lansa atacurile politice", este de părere Chiuariu, care consideră că şeful statului a încălcat independenţa judecătorilor, dându-le îndrumări despre cum ar trebui să soluţioneze anumite cauze.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite