Ion Iliescu, despre numirea unui premier: Traian Băsescu trebuie să înghită găluşca şi să accepte premierul USL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Adevarul/Ion Iliescu
Foto Adevarul/Ion Iliescu

Ion Iliescu susţine că preşedintele Traian Băsescu nu poate refuza candidatul USL pentru postul de premier, în cazul în care Uniunea va câştiga alegerile, şeful statului fiind nevoit să-l desemneze pe cel susţinut de PSD şi PNL dacă acesta va fi propus de trei ori succesiv.

"Majoritatea respectivă are posibilitatea legală să îşi impună punctul de vedere. Cum? Repetă aceeaşi propunere (n.r pentru funcţia de prim ministru) încă o dată la preşedinte. O refuză şi a doua oară? O repetă a treia oară, acelaşi nume şi preşedintele nu poate să mai refuze", a declarat el la România Tv, despre ce strategie ar putea adopta USL după 9 decembruie.

De asemenea, preşedintele de onoare al PSD a susţinut că nu există riscul ca preşedintele țării să dizolve Parlamentul dacă îi respinge Guvernul (n.r. - în Constituţie se spune că preşedintele poate dizolva Parlamentul dacă acesta respinge două Guverne.
"Nu are el dreptul să dizolve Parlamentul".

Iliescu susţine că majoritatea parlamentară ce va rezulta din alegerile din 9 decembrie va avea la îndemână pârghiile pentru a împiedica o alegere subiectivă a preşedintelui pentru funcţia de prim-ministru.

"Deci aşa cum preşedintele poate să judece de o manieră subiectivă, majoritatea parlamentară poate să îşi impună punctul de vedere", a precizat el. Ion Iliescu a întărit faptul că Traian Băsescu "a treia oară nu mai poate (n.r. - să refuze propunerea de prim ministru), a treia oară trebuie să înghite găluşca, cum se spune". De asemenea, el s-a arătat încrezător că preşedintele ţării "nu îşi permite" să refuze şi a treia propunere.

Fiind întrebat ce va face USL dacă Băsescu va refuza propunerile, preşedintele de onoare al PSD a spus că cei din Uniune nu vor ţine seama de opţiunile "de culoare" ale acestuia.

"Nu ţine seama de opţiunile de culoare ale preşedintelui şi îşi susţine candidatul pe care îl consideră cel mai potrivit în condiţiile date. Deci raţionamentul politic şi decizia politică a coaliţiei este factorul determinant al unei poziţii, al unei propuneri şi al unei maniere de a o promova şi are toate instrumentele să o promoveze", a conchis Ion Iliescu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite