Ion Vasile, fostul prefect de Buzau, minte cu nerusinare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ritualul barbar in care Ion Vasile, prefectul de atunci al Buzaului, si apropiatii sai din PSD au jucat tontoroiul pe un banner al Aliantei D.A. imediat dupa aflarea rezultatelor de la alegerile

Ritualul barbar in care Ion Vasile, prefectul de atunci al Buzaului, si apropiatii sai din PSD au jucat tontoroiul pe un banner al Aliantei D.A. imediat dupa aflarea rezultatelor de la alegerile parlamentare a fost, de fapt, sustine acum Vasile, "o glumita cu dedicatie". Astfel, in ciuda imaginilor elocvente prezentate atunci de toata presa, Ion Vasile declara acum politiei ca bannerul tarat prin tot orasul si calcat apoi in picioare a apartinut PSD-ului, si nicidecum opozitiei de la acea data. "Pe materialul respectiv scria NU votati Traian Basescu Presedinte! si era proprietatea PSD-ului. A fost o facatura de-a noastra, cu scopul de a face o glumita adversarilor din Alianta", declara acum baronul buzoian, ajuns intre timp senator PSD. Reamintim cititorilor ca, imediat dupa anuntarea rezultatelor sondajelor de la parlamentare, Ion Vasile si cativa acoliti ai sai s-au strans in buricul Buzaului si au calcat in picioare respectiva inscriptie. In timp ce prefectul se dezlantuia, el a fost fotografiat de reprezentantii mass-media aflati la fata locului. Imaginile de atunci sunt mai mult decat suficiente pentru a demonstra ca declaratia data acum politiei de acelasi personaj este una mincinoasa. Ramane de vazut daca oamenii legii vor sanctiona conform Codului Penal acest gest.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite