Ion Iliescu, presedinte de onoare al Ligii Pupezelor Zbarlite de Fum
0Asociatia antitabac editeaza revista "Pupaza din Tei", in care seful statului povesteste de ce s-a apucat de fumat cand era mic
"Se stia ca toti baietii erau pe spate dupa profesoara de muzica. Eu am facut clasa a V-a complementara, pentru ca tata era inchis politic, ca militant ceferist. Aveam 11 ani si profesoara era o fata tanara, foarte draguta. Toti eram indragostiti de ea. Cea mai mare satisfactie a venit atunci cand m-a ales pe mine sa fac pe dirijorul corului clasei". Indragostitul rade in hohote de intamplarea de acum 60 de ani si nu este altul decat presedintele Ion Iliescu. Marturisirea a fost facuta ieri, la intalnirea pe care a avut-o cu "pupezele din tei", cum se autointituleaza cei 15 redactori, sub 14 ani, ai ziarului "Pupaza din tei". Pustii au fost invitati la masa de presedinte, la Palatul Cotroceni, prilej cu care partile au convenit lucruri importante. "Ei vor sa lanseze o campanie anti-fumat. M-au iscodit in legatura cu fumatul, cum sa abordeze campania, cum am rezistat eu, daca am fumat sau nu", a detaliat presedintele unul din subiectele discutiei. Ion Iliescu a devenit ieri si presedinte de onoare al Ligii Pupezelor Zbarlite de Fum, asociatie care lupta impotriva fumatului. Cu aceasta ocazie, el a mai facut o marturisire: "Nu mi-a interzis nimeni niciodata sa fumez. A fost o chestiune de gena. Dar tigara in gura am avut, la 13 ani. Era o chestiune de afirmare a personalitatii in fata celor maturi si, esential, mai ales in fata fetelor". Membru al Ligii a devenit si purtatorul de cuvant prezidential, Corina Cretu. Ea a si cotizat ieri cu suma de 300.000 de lei la fondurile asociatiei. La o tarta cu capsuni, copiii au cerut ajutor presedintelui pentru editarea in bune conditii a ziarului. Presedintia le-a oferit 10 milioane de lei pentru un calculator si le-a promis sa-i ajute sa obtina un sediu in Bucuresti. La ziarul "Pupaza din tei" redactorii ies la pensie la 14 ani, dar raman consilieri ai redactiei. Presedintele Iliescu i-a invitat pe cei doi consilieri sa mearga impreuna cu el, la 1 august, la Stanca-Costesti, unde se vor aniversa 25 de ani de la inaugurarea nodului energetic din zona.