Ion Iliescu: Isărescu - unul dintre profesioniştii realizaţi, Blaga - un personaj interesant pentru PDL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iliescu,despre Paţurcă: E regretabil că a sucombat la o vârstă încă tânără
Iliescu,despre Paţurcă: E regretabil că a sucombat la o vârstă încă tânără

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu susţine că guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, este "unul dintre profesioniştii realizaţi", în timp ce despre secretarul general al PDL, Vasile Blaga, spune că este "un personaj interesant pentru partid".

Întrebat marţi seară la emisiunea "Sinteza zilei" de la Antena 3 ce părere are despre guvernatorul BNR al cărui nume a fost vehiculat în ultimele zile drept posibil premier tehnocrat, Ion Iliescu a declarat: "Mugur Isărescu este unul din profesioniştii realizaţi în această perioadă şi a fost o bună alegere, în 1990, pentru noua conducere a BNR".

Fostul preşedinte al României crede că cel mai bun premier din ultimii 20 de ani a fost, "într-un fel", Adrian Năstase şi, "într-un alt fel", Nicolae Văcăroiu, care a guvernat ţara într-o perioadă foarte grea, timp de patru ani, nu "pentru câteva luni".

În opinia lui Ion Iliescu, cel mai slab premier este Emil Boc, fostul preşedinte susţinând însă că, în timp, "lucrurile se vor mai estompa" în ceea ce priveşte percepţia actualului şef al Executivului în rândul cetăţenilor.

Pe secretarul general al PDL, Vasile Blaga, Ion Iliescu l-a caracterizat drept "un personaj interesant pentru acest partid, un om care a acumulat o experienţă utilă, dar pe care conjunctura îl păstrează într-o zonă care a contribuit la elementele de nocivitate din viaţa noastră politică". Mai mult, Ion Iliescu spune că nu ştie dacă, în prezent, Vasile Blaga "face opoziţie" preşedintelui Traian Băsescu sau dacă are această intenţie.

Întrebat dacă ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, ar putea fi preşedinte al României, Ion Iliescu a susţinut că, din punctul său de vedere, actualul şef al diplomaţiei române "nu are încă datele necesare" pentru această funcţie.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite