Ioan Oltean (PDL) despre prezenţa Regelui în Parlament: Dacă mâine vine regele Cioabă şi ne cere acelaşi lucru?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat, astăzi, că i se pare "exagerat" faptul că Regele Mihai se va adresa Camerelor reunite ale Parlamentului, spunând: "Dacă mâine vine regele Cioabă şi ne cere acelaşi lucru?".

Ioan Oltean a fost întrebat ce atitudine vor adopta parlamentarii PDL când Regele Mihai se va adresa Camerelor reunite ale Parlamentului.
"O să îl salutăm, o să rămânem în sală. Nu suntem regalişti, dar suntem oameni care respectăm trecutul acestei ţări şi o să îl salutăm pe Majestatea Sa Regele Mihai", a spus Oltean.
Întrebat cum i se pare ideea ca Regele Mihai să se adreseze Camerelor reunite, Oltean a răspuns: "Mi se pare exagerat. Dacă mâine vine regele Cioabă şi ne cere acelaşi lucru?".
El a revenit apoi cu explicaţii şi a spus că, dincolo de glumă, constituţional, plenului celor două Camere i se adresează şefii de stat sau oameni asemănători ca rang în exerciţiul funcţiei.
"Niciodată din 1990 încoace noi nu am fost puşi în situaţia de a lua o asemenea decizie şi nu am vrut să creăm un precedent. Eu am tot respectul faţă de Majestatea Sa şi consider că merită să i se acorde respectul cuvenit şi că puteam să gândim o altă formă mai bine pusă la punct prin care să celebrăm, să sărbătorim 90 de ani de viaţă a Regelui Mihai. Aşa credem noi pentru a ne feri de precedente care pot fi pe urmă speculate", a spus Oltean.
El a afirmat că, din moment ce majoritatea a decis altfel, PDL se supune majorităţii, parlamentarii săi vot fi prezenţi în sală când Regele se va adresa naţiunii şi vor urmări cu atenţie discursul acestuia.
Parlamentul a aprobat, marţi, propunerea liberalilor de a-l invita pe 25 octombrie pe Regele Mihai într-o şedinţă solemnă a Legislativului, decizia fiind luată cu 203 voturi "pentru", trei voturi "împotrivă" şi 46 de abţineri. Propunerea a fost introdusă pe ordinea de zi a plenului reunit la solicitarea opoziţiei.
Anterior, Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au respins, luni, solicitarea PNL de organizare a unei şedinţe solemne a Parlamentului pentru a celebra aniversarea a 90 de ani de viaţă a Regelui Mihai.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite