Mang s-a gândit la demisie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Educaţie, Ioan Mang, a declarat astăzi, că se gândeşte la varianta de a demisiona din funcţie, însă nu pentru că s-ar considera vinovat de plagiat, ci pentru că "e prea multă suferinţă în jur".

"Dacă voi fi găsit vinovat de plagiat, voi pleca din învăţământ", a declarat Mang, la România TV.

Ministrul Educaţiei a mai spus că lucrările la care se face referire în acuzaţiile de plagiat nu îi aparţin.
"Unii cred că îţi fac un bine dacă te pun autor pe nişte lucrări", a mai spus Mang, sugerând că numele lui a fost trecut, fără acceptul său, drept autor al respectivelor lucrări.

Mang a mai precizat că l-a sunat pe premierul Victor Ponta pentru a discuta situaţia sa, însăă acesta nu i-a răspuns la telefon.

Premierul Victor Ponta a anunţat, joi seara, că a cerut Academiei Române ca un grup de specialişti să verifice acuzaţiile de plagiat formulate de Opoziţie la adresa ministrului Educaţiei şi a precizat că, dacă aceste acuzaţii vor fi confirmate, Ioan Mang va trebui să demisioneze.

Preşedintele Organizaţiei PSD Bucureşti, Ecaterina Andronescu, a declarat, astăzi, că ministrul Ioan Mang trebuie să explice acuzaţiile care i-au fost aduse, de plagiat.

"Domnul Mang trebuie să explice. În primul rând în faţa opiniei publice, pentru că toată lumea aşteaptă acest lucru", a spus Ecaterina Andronescu.

În schimb, preşedintele PNL, Crin Antonescu, nu a dorit să comenteze acuzaţiile care îi sunt aduse ministrului Educaţiei.

"Nu mă propunţ asupra chestiunilor care ţin de guvern, este treaba premierului şi a dumneavoastră", a spus preşedintele PNL.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite