Ioan Rus, desemnat responsabil cu reforma administratiei locale si centrale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ioan Rus si Dan Ioan Popescu au cele mai mari sanse sa devina cei doi ministri de stat in formula restructurata a Guvernului. Decizia a fost luata marti seara, la Palatul Cotroceni, in timpul

Ioan Rus si Dan Ioan Popescu au cele mai mari sanse sa devina cei doi ministri de stat in formula restructurata a Guvernului. Decizia a fost luata marti seara, la Palatul Cotroceni, in timpul discutiei pe care au avut-o presedintele si premierul. Ieri dimineata, Ion Iliescu a declarat insa ca numele nu au fost o prioritate si ca nominalizarile se vor face dupa ce Parlamentul va adopta Legea de reorganizare a Guvernului. Cei doi lideri estimeaza ca Parlamentul va da gata pana la 1 martie noua Lege de reorganizare a Guvernului. Pentru ocuparea celor doua functii de ministri de stat, s-au vehiculat mai multe variante. Presedintele Iliescu a declarat, ieri, ca nu sustine nici o varianta pana la aparitia legii. Desi presedintele si premierul evita sa dea nume, Adrian Nastase a anuntat ieri, la Adunarea Generala a Federatiei Autoritatilor Locale, ca ministrul Ioan Rus primeste noi atributii. Ministrul de Interne a fost desemnat responsabil cu reformarea administratiei locale si se va ocupa de programele de eficientizare a administratiei locale si centrale. In urmatoarele zece zile, va fi elaborat un program concret, cu termene si masuri de modernizare a acestui domeniu. Proiectul Legii de reorganizare a Guvernului va fi dezbatut in sedinta de astazi a Executivului si trimis Parlamentului spre dezbatere in procedura de urgenta. Pe langa reglementarea functiei de ministru de stat cu insarcinari speciale pe langa primul-ministru, proiectul de lege infiinteaza Cancelaria premierului si permite cetatenilor romani cu dubla cetatenie sa faca parte din Guvern daca nu au suferit condamnari penale si nu sunt incompatibili din punctul de vedere al Legii combaterii coruptiei.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite