Iliescu, suspectat ca face Guvernul sarb

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cotidianul sarb "Internacional" a anuntat, miercuri, pe prima pagina, in ajunul vizitei presedintelui roman, Ion Iliescu, la Belgrad, ca scopul real al sosirii lui in aceasta tara ar fi de a da un

Cotidianul sarb "Internacional" a anuntat, miercuri, pe prima pagina, in ajunul vizitei presedintelui roman, Ion Iliescu, la Belgrad, ca scopul real al sosirii lui in aceasta tara ar fi de a da un imbold pentru formarea noului guvern sarb. Intr-un articol intitulat "Iliescu face guvernul", cotidianul belgradean sustine ca SUA, prin intermediul lui Ion Iliescu, ar incerca sa-i "trezeasca la realitate" pe liderii Blocului Democratic pentru a forma noul guvern al Serbiei. Citand surse diplomatice si evocand anuntatele intalniri ale sefului statului roman cu liderii principalelor partide politice din Serbia, autorul articolului estimeaza ca Ion Iliescu ar avea misiunea de "a salva ce se mai poate salva". Intrebat cum comenteaza aceste informatii, presedintele Ion Iliescu a raspuns ca nu a fost si nu este un emisar al administratiei americane. "N-am fost si nu sunt emisar al Guvernului SUA. Nu am primit un astfel de mandat. Eu cred ca SUA au relatiile lor directe cu Serbia si Muntenegru. Au chiar si ambasada la Belgrad si nu au nevoie de serviciile cuiva", a spus Ion Iliescu. Presedintele Uniunii Statele Serbia-Muntenegru, Svetozar Marovic, nu a comentat informatiile publicate de "Internacional". Ion Iliescu a participat, ieri, la Belgrad, la invitatia ziarului sarb "Politika", la ceremoniile consacrate aniversarii a 100 de ani de existenta a acestei publicatii, fiind primul sef de stat strain care a vizitat redactia acestui cotidian.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite