Iliescu cere intrarea în vigoare a noului Cod Penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte Ion Iliescu i-a trimis preşedintelui Traian Băsescu o scrisoare prin care îi atrage atenţia asupra faptului că amânările succesive ale intrării în vigoare a noului Cod

Fostul preşedinte Ion Iliescu i-a trimis preşedintelui Traian Băsescu o scrisoare prin care îi atrage atenţia asupra faptului că amânările succesive ale intrării în vigoare a noului Cod Penal riscă să pericliteze reforma în justiţie. Iliescu îl roagă "să facă uz de înaltele prerogative pentru remedierea acestei crize şi restabilirea ordinii fireşti a priorităţilor reformei justiţiei în România".
"Mă refer îndeosebi la atribuţiile preşedintelui României, prevăzute de art. 80, alin.2 şi art. 86, prin raportare la art.115, alin.6 din Constituţia României", precizează Iliescu. Aceste articole se referă la jurământul pe care preşedintele îl depune în faţa parlamentului: "Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!". Celelalte două articole ale Constituţiei, la care face apel fostul şef al statului, se referă la dreptul preşedintelui de a consulta guvernul cu privire la problemele urgente şi de importanţă deosebită" şi la faptul că ordonanţele de urgenţă nu pot afecta "regimul instituţiilor fundamentale ale statului". În scrisoarea către Băsescu, Iliescu susţine că noul Cod Penal a fost suspendat "contrar Constituţiei, prin ordonanţă de urgenţă". Fostul şef al statului consideră acest lucru "o adevărată palmă dată legislativului" şi un "precedent periculos pentru buna funcţionare a instituţiilor democratice ale statului român".

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite