Igaş: Dacă Falcă va candida la şefia PDL, îl voi susţine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vicepreşedintele PDL Traian Igaş
Vicepreşedintele PDL Traian Igaş

Senatorul PDL Traian Igaş a declarat, marţi, după şedinţa CNC al PDL, că îl va susţine pe primarul Aradului, Gheorghe Falcă, la funcţia de preşedinte al partidului dacă acesta va lua decizia de a candida, arătând că Falcă este „un politician cu experienţă" şi un primar la al treilea mandat.

„Gheorghe Falcă este un primar care şi-a câştigat al treilea mandat de primar, a dovedit că ştie să facă politică, administraţie, iar acest lucru l-a adus în situaţia de a fi la al treilea mandat, este un politician cu experienţă. Dacă va lua decizia să candideze în funcţia de preşedinte, eu, ca membru în organizaţia Arad, sigur că-l voi sprijini pe Gheorghe Falcă pentru o funcţie de preşedinte", a afirmat Igaş.

Igaş a mai spus că nu s-a decis dacă va candida pentru o funcţie în conducerea partidului, arătând că hotărârea va fi luată după o discuţie în organizaţia Arad.
În opinia lui Igaş, după Convenţia din 30 iunie, PDL trebuie să vină cu „un suflu şi un mesaj nou" şi să îi strângă în jur pe toţi cei care au câştigat un mandat de primar.

Preşedintele demisionar al PDL Emil Boc a anunţat, după şedinţa CNC, că în 30 iunie va avea loc Convenţia Naţională Extraordinară, urmând să fie aleşi preşedintele şi membrii BPN, pe actuala structură de conducere.

„Avem Convenţie Naţională Extraordinară pe 30 iunie. Alegem preşedintele şi BPN. Vor fi 1.450 de delegaţi", a anunţat Emil Boc, după şedinţa CNC.

Potrivit lui Boc, comisia de organizare a Convenţiei va fi formată din nouă persoane, propuse de organizaţiile judeţene cu cele mai bune rezultate la alegerile locale.
Prima şedinţă a comisiei de organizare va avea loc marţi, la ora 16.00, la sediul partidului din Aleea Modrogan nr. 1, când va fi ales preşedintele comisiei.

Secretarul general demisionar al PDL, Ioan Oltean, a declarat, marţi, după şedinţa CNC în care s-a decis că în 30 iunie va avea loc Convenţia Naţională Extraordinară, că cei care vor să candideze la şefia partidului trebuie să îşi anunţe candidatura cel târziu miercuri.

„Până acum nu şi-a anunţat nimeni candidatura. Termenele sunt relativ scurte, iar cei care vor să candideze trebuie să îşi anunţe candidaturile azi, cel târziu mâine", a spus Oltean după şedinţa CNC.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite