Geoană îşi momeşte contracandidaţii cu funcţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul PSD, Mircea Geoană, a scăpat de principalul său contracandidat. Adrian Năstase i-a acuzat pe Geoană şi pe oamenii acestuia că au „regizat“ Congresul şi a anunţat că se retrage din lupta pentru preşedinţia PSD.

UPDATE Geoană oferă funcţii şi vorbeşte despre "calculele" din spatele rocadei Năstase-Ponta

Ameninţat cu debarcarea de la şefia partidului, Mircea Geaonă promite funcţii contracandidaţilor săi şi sugerează că în spatele retragerii lui Adrian Năstase din cursă şi a lansării lui Victor Ponta stau "calcule politice".

Noul candidat lansat în cursa pentru şefia PSD-ului, Victor Ponta, a precizat că Mircea Geoană i-ar fi propus şi lui, dar şi lui Adrian Năstase, funcţia de prim-vicepreşedinte în echipa pe care o alcătuieşte.

"Propunerea aceea - eu am fost corect şi am recunoscut. Am primit-o şi eu de la domnul Geoană. Şi domnul Năstase a primit-o. Am fost mai mulţi care am primit acea propunere pentru funcţia de prim-vicepreşedinte. Nu ştiu acum cine o acceptă sau nu, fiecare merge pe drumul lui", a spus Ponta. De altfel, Năstase şi Ponta nu au fost singurii pe care Mircea Geoană i-a momit cu funcţii. Şi vicepreşedintele Cristian Diaconescu a primit o invitaţie oficială de a se alătura actualului lider al partidului.

Geoană a declarat că şi-ar dori în echipa sa un prim-vicepreşedinte puternic, competent, pe care să se poată sprijini şi cu care să-şi distribuie rolurile şi competenţele în perspectiva Guvernului alternativ, el arătând că lui Diaconescu i s-ar potrivi "mănuşă" aceasta. De asemenea, viziunea lui Geoană privind viitoarea echipă îl include şi pe Liviu Dragnea, în calitate de secretar general.

Geoană, încă preşedinte al PSD-ului, a declarat că a existat un "mic calcul" în spatele rocadei Năstase-Ponta. Termenul de depunere a candidaturilor pentru conducerea formaţiunii expiră joi, la ora 16.00. "Probabil a existat un mic calcul în spatele acestui lucru, dar e firesc. Fiecare îşi face calcule. Sunt convins că vor mai fi schimbări până joi", a declarat Geoană.

Iliescu, preşedinte de onoare şi în următorii ani

Geoană a dat asigurări că nu se va atinge nimeni de funcţia de preşedinte de onoare deţinută de Ion Iliescu. "Nu există nicio propunere de modificare în Statut privind preşedintele de onoare. Articolul care prevede că preşedintele propune preşedintele de onoare nu va fi modificat. Este o poziţie pe care Ion Iliescu o are şi sunt convins că o va avea în continuare", a precizat Geoană.

Discuţia privind păstrarea acestei funcţii în noua organigramă a partidului au pornit chiart de la Ion Iliescu. Acesta declara pe 4 februarie, la Consiliul Naţional, că se va gândi dacă mai este necesar ca această funcţie să fie prevăzută în Statutul partidului.

Iliescu a precizat atunci că nu îl mai interesează să deţină nicio funcţie în partid şi că vârsta şi experienţa îl fac capabil de a pune în scris anumite reflecţii care ar putea servi la  îmbogăţirea experienţei politice a colegilor săi mai tineri.

"La vârsta mea, m-aş concentra asupra unor reflecţii, pe care să le pun în scris (...) Totul e să alegem oamenii cei mai potriviţi (...). Nu mă interesează personal să candidez la nicio funcţie", a spus Iliescu.

Năstase out, avantaj Geoană

Retragerea lui Năstase este în avantajul lui Mircea Geoană, care se vede astfel la numai un pas de victorie: câştigarea unui nou mandat în fruntea social-democraţilor. Cristian Diaconescu, unul dintre ceilalţi candidaţi, este cotat în partid cu puţine şanse, iar Miron Mitrea, alt candidat, nu este deloc simpatizat după criticile aduse constant în ultima vreme colegilor săi.

Singurul obstacol în calea lui Geoană ar putea fi Victor Ponta, unul dintre apropiaţii lui Adrian Năstase. Surse din partid vorbesc chiar despre o posibilă retragere a lui Diaconescu şi Mitrea şi regruparea celor doi ca susţinători ai lui Victor Ponta.

Acesta ar urma să-şi anunţe foarte curând candidatura la funcţia de preşedinte al partidului, potrivit aceloraşi surse. În felul acesta, Ponta ar deveni unicul contracandidat al lui Geoană şi s-ar evita disiparea voturilor deoarece el ar strânge toate opţiunile celor care nu îl mai doresc în fruntea partidului pe actualul lider.

Adrian Năstase şi-a motivat retragerea candidaturii spunând că nu doreşte să fie "figurant într-un scenariu care este prost scris şi care conduce la soluţii greşite". El a explicat că decizia sa a fost determinată de hotărârea Comitetului Executiv de ieri de a organiza Congresul la Romexpo, considerat un fief al lui Marian Vanghelie, susţinător al lui Mircea Geoană.

Un alt motiv de nemulţumire l-a constituit pentru Năstase numărul de delegaţi pe care filiala PSD Bucureşti îi va trimite la Congres: 225, număr pe care el l-a considerat dublu faţă de Congresul din 2006. Năstase a criticat şi propunerile de modificare ale statutului PSD, despre care a spus că transformă PSD în alt partid. "Nu am de gând să legitimez prin participarea mea o competiţie care se desfăşoară după reguli care nu au fost corect gândite", a conchis Năstase. El a evitat să precizeze pe care dintre ceilalţi candidaţi la şefia PSD îl va susţine.

În prezent, pentru şefia partidului se bat Mircea Geoană, Cristian Diaconescu, Miron Mitrea, Andrei Alexandru şi Radu Mazăre. Aflat în Brazilia, primarul Constanţei l-a trimis pe Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, să-i depună dosarul de candidatură.

Victorie de etapă

Geoană a repurtat ieri o altă victorie, reuşind să impună Romexpo ca loc de desfăşurare a Congresului. Comitetul Executiv a aprobat varianta Romexpo, în defavoarea Palatului Parlamentului, soluţie dorită de Năstase şi de tabăra sa. Desfăşurarea Congresului la Romexpo a fost puternic susţinută de Marian Vanghelie, liderul PSD Bucureşti care, până în acest an, a organizat acolo celebrele Vanghelioane. Năstase a avertizat că imaginea PSD va avea de suferit dacă reuniunea partidului va fi transformată într-un Vanghelion.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite