Predoiu: Decizia ÎCCJ de particpare a judecătorilor în BEC, înţeleaptă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, Cătălin Predoiu, a declarat miercuri seara, într-o emisiune televizată, că decizia judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de a se constitui în Biroul Electoral Central este "înţeleaptă" şi reprezintă un pas spre normalitate.

"Fără îndoială, este o ştire pozitivă. Este un pas spre normalitate şi eu sper să fie un pas dintr-o suită de paşi pentru înregistrarea normalităţii în sistemul judiciar. Eu cred că până la urmă trebuie să avem înţelegere unii faţă de ceilalţi. (...) Acest pas făcut de Înalta Curte este unul înţelept" - a afirmat Predoiu, citat de Agerpres.

Ministrul Justiţiei consideră că toată lumea are momente dificile şi că, până la urmă, confruntarea este distructivă. "Cel mai bine este să avem o cooperare instituţională şi în baza legii. Asta e condiţia: să respectăm legea" - a spus Predoiu.

Adunarea generală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a decis miercuri că judecătorii vor participa la tragerea la sorţi în vederea constituirii Biroului Electoral Central pentru alegerile prezidenţiale din 22 noiembrie.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite