Hrebenciuc si-a facut calculele - PSD, 50 plus 1

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viorel Hrebenciuc este ferm convins ca PSD va obtine un numar suficient de mandate pentru a putea forma, din nou, guvernul in 2004. Spre deliciul ziaristilor, el a facut, ieri, un calcul rapid,

Viorel Hrebenciuc este ferm convins ca PSD va obtine un numar suficient de mandate pentru a putea forma, din nou, guvernul in 2004. Spre deliciul ziaristilor, el a facut, ieri, un calcul rapid, spunand ca, daca se obtin 40% din mandate in Camera Deputatilor si 60% la Senat cu votul uninominal, inseamna 45% pe total Parlament, la care se adauga, ca intr-o reteta culinara, mandatele UDMR si sos de minoritati, rezultand 50 plus unu din totalul mandatelor parlamentare. Dincolo de gluma sa, Hrebenciuc a schitat viitorul sistem electoral, asa cum se prefigureaza la ora actuala, in discutiile din comisia de specialitate din Parlament. Pragul pentru locale si parlamentare va ramane acelasi, de 5% pentru partidele care merg singure si cu cateva procente mai mare pentru aliante. PSD ar vrea ca si localele sa se desfasoare dupa acelasi sistem de lista de la parlamentare, astfel incat sa aiba loc o concentrare a partidelor reprezentate in consiliile judetene si locale. De altfel, si pentru parlamentare pe lista, sistemul de repartizare a mandatelor va fi astfel modificat, incat sa se elimine anomaliile actuale, cu mandate la doar 300 de voturi si sa se intareasca partidele puternice. In viziunea pesedista, senatorii vor fi alesi uninominal, ceea ce impune "spargerea" judetelor in mai multe circumscriptii, in functie de numarul de locuri ce revin fiecaruia. Hrebenciuc a explicat ca, deocamdata, mentinerea votului pe lista pentru Camera Deputatilor este absolut necesara, pentru ca nu trebuie "sa bulibasim tara cu 295 de circumscriptii". Discutiile pe marginea legilor electorale se vor termina probabil pana la sfarsitul anului, astfel incat legile sa poata fi adoptate de Parlament in luna februarie. PSD incearca sa-si impuna controlul total asupra Comisiei electorale Reprezentantii partidelor parlamentare, reuniti ieri in sedinta Comisiei speciale pentru elaborarea legilor privind viitoarele alegeri, au adoptat regulamentul comisiei, dar nu au cazut de acord asupra unui punct esential: majoritatea cu care se iau deciziile. Membrii comisiei au stabilit ca majoritatea absoluta (jumatate plus unu din numarul total) este 10, tinand cont ca in comisie sunt 17 parlamentari. PSD a acceptat acest lucru, dar a insistat ca majoritatea necesara luarii deciziilor prin vot sa fie de 9 voturi favorabile, si nu 10. Prin aceasta stratagema, PSD isi asigura majoritatea necesara adoptarii propriului sau proiect electoral din moment ce social-democratii, impreuna cu UDMR si cu minoritatile nationale au fix 9 membri in comisie. Liderul democrat, Emil Boc, a declarat ca acceptarea majoritatii de 9 voturi va duce la anihilarea opozitiei. "PSD nu doreste o dezbatere reala, ci intentioneaza sa-si adopte propria legislatie electorala, fara nici un fel de modificare", a spus Emil Boc. Tot prin regulamentul comisiei, s-a mai stabilit ca presa nu are acces, de regula, la dezbateri. Membrii comisiei urmeaza sa se intalneasca astazi, pentru a hotari care va fi majoritatea de decizie - 9 sau 10 voturi. In cadrul dezbaterilor, reprezentantii PSD nu s-au aratat dispusi sa renunte la desemnarea primarilor printr-un singur tur de scrutin sau la posibilitatea ca seful statului sa candideze ca independent pe listele electorale.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite