Haos total în PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru PSD a fost, ieri, o altă zi de agitaţie maximă, cu şedinţe peste şedinţe mai mult sau mai puţin oficiale. În timp ce conducerea aleasaă la congresul din aprilie, în frunte cu Mircea

Pentru PSD a fost, ieri, o altă zi de agitaţie maximă, cu şedinţe peste şedinţe mai mult sau mai puţin oficiale. În timp ce conducerea aleasaă la congresul din aprilie, în frunte cu Mircea Geoană, era adunată, ieri de dimineaţă, în sediul de la Kiseleff, noul birou, de la etajul patru al Camerei Deputaţilor, al lui Adrian Năstase a devenit loc de pelerinaj pentru posibilii demisionari din PSD.
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, ar fi trebuit, ieri, după ce s-ar fi ajuns la o concluzie finală să aibă o întâlnire cu cele două grupuri reunite ale PSD, pentru a le transmite mesajul de unitate. Această şedinţă s-a amânat însă pentru ziua de joi, dintr-un motiv se pare destul de evident, nimeni nu ştia încă ce au de gând să facă nemulţumiţii, şi cu atât mai puţin Adrian Năstase. Surse din partid spun însă că, încă de dimineaţă a apărut ideea ca acesta să fie convins de unii şi alţii să nu mai plece. Pe de altă parte, pe parcursul zilei de ieri, cei care ar fi trebuit ca în zilele următoare să părăsească PSD au ales altă variantă. Vor rămâne în partid pentru a face "o construcţie politică" alternativă. Niciunul însă nu a vrut să spună oficial dacă Adrian Năstase rămâne sau pleacă.

Mitrea şi Hrebenciuc negociază cu revoltaţii
Miron Mitrea şi Viorel Hrebenciuc au avut, ieri, o misiune foarte clar definită. Ei trebuiau să convingă cât mai multă lume, dintre cei care s-au declarat nemulţumiţi, să nu plece din partid. Spre orele 16 ale zilei de ieri, se pare că munca lor a început să dea rezultate. Posibilii demisionari au declarat că nu intenţionează să plece din partid, ci dimpotrivă vor să realizeze "o construcţie politică din interiorul partidului pentru a realiza o stângă democrată", după cum a declarat Rovana Plumb. Viorel Hrebenciuc şi-a început misiunea încă de marţi, când după ce a avut o serie de discuţii la parlament, a trecut la invitarea preşedinţilor de filiale care sunt şi deputaţi, la restaurant. Acolo a început de fapt misiunea de convingere.

Adrian Năstase mai stă
După cum au evoluat lucrurile, mai ales ieri, Adrian Năstase se pare că este tot mai indecis dacă ar trebui să plece sau nu din partid. Surse din PSD spun că acesta va renunţa la ideea de a pleca şi va continua să "lupte" în interiorul acestei formaţiuni politice. Azi, după şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor, cele două grupuri reunite ar fi fost înştiinţate de demisia lui Adrian Năstase, spun surse din partid. Între timp însă, mai ales după întâlnirea cu mai mulţi deputaţi, fostul preşedinte al Camerei se pare că se va răzgândi. Dacă ar fi să ne luăm după declaraţiile publice ale celor mai mulţi dintre liderii partidului, renunţarea acestuia la demisie devine tot mai plauzibilă. "Personal, nu cred că Adrian Năstase va părăsi partidul", a declarat Miron Mitrea. "Nu cred că Adrian Năstase pleacă, iar dacă pleacă, greşeşte", spune şi Ilie Sârbu, aceeaşi părere având şi Doru Ioan Tărăcilă. Viorel Hrebenciuc spune şi el că locul lui Adrian Năstase este în PSD, şi nu în altă parte. Ion Iliescu a declarat că a încercat să aibă o discuţie cu Adrian Năstase, dar nu a reuşit.

Geoană va convoca un Consiliu Naţional
Conducerea partidului din Kiseleff a început să fie tot mai convinsă că fără o convocare a unui Consiliu Naţional apele tot nu se liniştesc în partid. La şedinţa de ieri, care a avut iniţial ca temă cazul Antonie Iorgovan, s-a discutat şi despre organizarea unui Consiliu Naţional. Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat că săptămâna viitoare vor discuta paşii ce trebuie făcuţi pentru convocarea consiliului. După terminarea şedinţei, strategii partidului, Vasile Dâncu şi Alin Teodorescu, au rămas la sediul din Kiseleff pentru a discuta ce trebuie făcut pentru a se ieşi onorabil din acest impas.
Pelerinaj la biroul lui Adrian Năstase
Pe la biroul lui Năstase au trecut, ieri, mai mulţi deputaţi şi senatori care au figurat pe listele de posibili demisionari. Rovana Plumb, Claudiu Mandea, Eugen Bejinariu, Zamfir Dumitrescu, Marin Diaconescu, Ioan Stan, Monalisa Gălăţeanu, Teodor Niţulescu, Ioan Timiş, dar şi senatorii Petre Daea şi Rodica Stănoiu. Aceasta din urmă nu a stat în biroul lui Năstase decât zece minute. Rovana Plumb şi Ioan Timiş au declarat, la ieşire, că nu vor pleca din partid şi vor pune bazele unei platforme din interior, recunoscând însă că sunt total nemulţumiţi de actuala conducere a PSD, dar şi de modul cum a fost sancţionat Adrian Năstase. Se conturează însă tot mai clar ideea convocării cât mai repede a unui congres extraordinar. Prin urmare, demisionarii vin acum cu o contraofensivă, invocând obligativitatea convocării congresului.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite