Gyorgy Frunda ar putea concura inca o data la prezidentiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marko Bela, presedintele UDMR, a declarat la Cluj-Napoca, ieri, ca si-ar dori ca Uniunea sa participe la alegerile prezidentiale, nefiind exclus ca persoana ce va fi desemnata pentru aceasta misiune

Marko Bela, presedintele UDMR, a declarat la Cluj-Napoca, ieri, ca si-ar dori ca Uniunea sa participe la alegerile prezidentiale, nefiind exclus ca persoana ce va fi desemnata pentru aceasta misiune sa fie senatorul Gyorgy Frunda. O decizie in acest sens va fi luata, probabil, la Consiliul Operativ al Uniunii, programat pentru 25 august, la Targu Mures, a precizat liderul maghiar. "Experienta UDMR la ultimele doua alegeri a demonstrat ca un candidat propriu este benefic", a subliniat presedintele. In ceea ce priveste aliantele preelectorale, UDMR, intens curtata in ultima perioada de toate fortele politice importante, nu va incheia nici una. "Avem un protocol de colaborare cu PSD care va continua, insa acest lucru nu implica o alianta preelectorala. Aliantele postelectorale le vom decide abia dupa alegeri, poate fi vorba de continuarea colaborarii cu PSD, dar si cu celalalt pol politic, dupa ce clarificam niste chestiuni si se vor respecta anumite conditii. Nu vom face insa nici un fel de alianta cu vreun partid care se va alia cu PRM", a subliniat Marko Bela, spulberand astfel speculatiile care dadeau ca sigura o colaborare intre formatiunea politica pe care o conduce, PSD si PRM.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite