Gyorgy Frunda: Nu sunt copil să mă joc cu loialitatea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

- Reprezentaţi sau nu România la Strasbourg?- Sunt şeful delegaţiei parlamentare a României la Strasbourg şi reprezint delegaţia. Niciunul dintre cei 10 membri ai delegaţiei nu reprezintă

- Reprezentaţi sau nu România la Strasbourg?
- Sunt şeful delegaţiei parlamentare a României la Strasbourg şi reprezint delegaţia. Niciunul dintre cei 10 membri ai delegaţiei nu reprezintă statul român. Statul român e reprezentat la nivelul comitetului de miniştri de ministrul de externe sau, în lipsa acestuia, de ambasadorul României la Strasbourg. În Adunarea parlamentară, noi suntem afiliaţi la grupurile politice, acolo unde, de regulă, se iau deciziile. Bineînţeles, când e vorba de interese mari, parlamentarii din grupurile politice se consultă în ţările lor. În parlamentele paneuropene nu mai sunt reprezentate ţările. Acolo se lucrează pe grupuri politice. Acesta este mecanismul. Eu nu sunt copil să mă joc cu loialitatea. Am depus un jurământ la preluarea mandatului şi nu am nevoie să-l reiau din două în două săptămâni.
- Susţine Recomandarea eliminarea sintagmei de stat naţional unitar din Constituţie?
- Recomandarea nu se referă la România, în mod special, ci la cele 46 de ţări membre ale Consiliului Europei. Prin ea am cerut eliminarea sintagmei stat etnic sau civic şi acceptarea multiculturalităţii. În Constituţia noastră, dacă ne referim strict la ea, sunt o serie de contradicţii a căror excludere UDMR o solicită de mult. În primul articol se vorbeşte de stat naţional unitar, dar în articolul 6 se recunoaşte existenţa minorităţilor, dreptul la păstrarea identităţii lor etnice. Apoi, un alt articol prevede drepturi colective, cum sunt cele de reprezentare parlamentară. Cred că sintagma de stat naţional unitar nu mai este actuală şi din alt motiv: România recunoaşte deciziile Curţii Europene, ceea ce nu face un stat naţional. Apoi, vorbim de aderarea la Uniunea Europeană, al cărei principiu este suvernitatea partajată. şi suntem de acord cu el. Cum stăm atunci cu statul naţional? Pur şi simplu, cred că este o noţiune depăşită de realitate. Referitor la tot acest scandal iscat, aş vrea să întreb unde au fost ceilalţi membri ai delegaţiei? Suntem 10, şi doar Adrian Severin a avut amendamente. Acum, ceilalţi se luptă cu o recomandare a Consiliului Europei. Cred că e o chestiune care ne trage cu 10 ani înapoi.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite