Guvernul a aprobat “Coşul de solidaritate” pentru pensionari, în ciuda criticilor lui Traian Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a aprobat, astăzi, prin hotărâre, programul denumit "Coşul de solidaritate", prin care se urmăreşte vânzarea de produse alimentare la un preţ redus pentru pensionari, au declarat agenţiei Mediafax surse oficiale.

Proiectul de act normative prevede că produsele alimentare pe care Guvernul vrea să le vândă pensionarilor la preţ redus vor fi livrate acestora, săptămânal, prin firme special înfiinţate de către autorităţile locale, care vor cumpăra alimentele prin licitaţie şi vor percepe un adaos comercial care să acopere cheltuielile aferente.
În "coşul de solidaritate" pentru pensionari vor fi incluse produse precum făină, zahăr, ulei, mălai şi orez, dar şi alte produse alimentare cu termen lung de valabilitate, stabilite de consiliul judeţean sau, după caz, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Actul normativ stabileşte că, pentru implementarea programului, consiliile judeţene (CJ), Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi consiliile locale (CL), inclusiv cele ale sectoarelor municipiului Bucureşti, pot înfiinţa societăţi comerciale ori pot extinde obiectul de activitate al societăţilor existente, pentru derularea activităţilor de comerţ cu produse alimentare de bază exclusiv către pensionari.

Criticile lui Traian Băsescu

Proiectul a fost aprobat de Guvern la sfârşitul lunii iulie, printr-un memorandum. Preşedintele Traian Băsescu a declarat însă atunci că nu a încurajat iniţiativa privind coşul de solidaritate pentru pensionari, pe care a etichetat-o drept "populistă", el apreciind că "a venit timpul ca politicienii să nu mai păcălească oamenii".
Programul de distribuire către pensionari a unor produse alimentare de bază la preţuri reduse a fost derulat anterior de Guvernul PSD sub forma magazinelor "Economat" şi criticat la acea dată de actualul preşedinte Traian Băsescu, atunci lider PD şi primar al Capitalei.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite