Guvernul începe operaţiunea "PD, afară din prefecturi"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cabinetul Tăriceanu II a adoptat o hotărâre prin care prefecţii pot fi schimbaţi din post Noul guvern se pregăteşte să scape de prefecţii care au fost membri ai PD printr-un artificiu

Cabinetul Tăriceanu II a adoptat o hotărâre prin care prefecţii pot fi schimbaţi din post

Noul guvern se pregăteşte să scape de prefecţii care au fost membri ai PD printr-un artificiu simplu: mutându-i dintr-un judeţ în altul.

Din punct de vedere legal, prefecţii nu ar trebui să depindă de schimbările politice de la nivelul guvernului. Totuşi, una dintre primele hotărâri adoptate de Cabinetul Tăriceanu II, publicată joi în Monitorul Oficial, se referă tocmai la "mobilitatea" înalţilor funcţionari publici. Astfel, guvernul poate dispune, prin hotărâre, "mobilitatea pentru eficientizarea activităţii". De altfel, şi legea din 1999 privind instituţia prefectului prevedea posibilitatea mutării prefecţilor dintr-un judeţ în altul, refuzul neîntemeiat atrăgând excluderea din Corpul înalţilor funcţionari publici.

Potrivit unor lideri ai PD, va trece circa o lună până când noul Executiv va începe presiunile asupra prefecţilor care au fost membri ai acestui partid, pentru a-i elimina din posturi. "De la Bucureşti o să-i mute la Sighetu Marmaţiei", a apreciat un lider PD.

Teoretic, noul guvern nu ar trebui să schimbe niciun înalt funcţionar public fără a avea motive extrem de puternice. Statutul acestora este reglementat prin legi cerute de Uniunea Europeană. În plus, 14 dintre cei 16 prefecţi care au făcut parte din PD au primit, la începutul acestui an, calificativul "foarte bine". Doar doi, cel de la Buzău şi cel de la Hunedoara, au fost apreciaţi cu "bine". Este adevărat, calificativele au fost acordate de Ministerul Administraţiei şi Internelor, condus, la acea dată, de democratul Vasile Blaga.

Evaluarea pe 2007, portiţa pentru înlocuire

Liberalii au găsit o portiţă legală care să le permită schimbarea din funcţii a prefecţilor foşti membri ai PD. Surse din PNL ne-au declarat că înlocuirea acestora se poate face dacă, la evaluarea anuală efectuată de ministrul administraţiei, foştii democraţi vor primi note proaste din partea guvernului.

Dacă anul trecut niciunul dintre reprezentanţii Executivului în teritoriu propuşi de PD nu au avut astfel de probleme, evaluarea activităţii pentru 2007 va fi la mâna liberalului Cristian David, înlocuitorul lui Vasile Blaga la MAI. Liberalii nu au făcut un secret din dorinţa lor de a-i elimina pe democraţi din instituţiile statului. Vicepreşedintele Adrian Iorgulescu a declarat, ieri, că şefii instituţiilor descentralizate care au câştigat posturi, susţinuţi de PD, ar trebui să se retragă.

"Aşa cum au procedat la nivel central cu secretarii de stat, aşa să procedeze şi la nivel local, la toate instituţiile care au generat posturi pentru PD. În unele cazuri e vorba de funcţionari publici, nu putem încălca legea, dar aici intervine onoarea. Dacă ei ştiu că au fost susţinuţi de PD, ar fi bine să facă pasul înapoi", a declarat Iorgulescu, citat de Mediafax.

Prefecţii vor fi demişi, dacă refuză mutarea

Membrii Corpului Prefecţilor, respectiv ai Corpului Subprefecţilor, sunt supuşi mobilităţii în funcţie, potrivit art. 15 din Legea nr. 340/2004 privind instituţia prefectului. Aceasta înseamnă că ei trebuie să prezinte disponibilitate la numirile considerate oportune de către guvern, iar în caz de refuz neîntemeiat, sunt excluşi din categoria înalţilor funcţionari publici. Intrarea în cele două corpuri profesionale se face la numirea ca prefect sau subprefect, după susţinerea unui concurs. Numai prin derogare, numirea prefecţilor şi subprefecţilor, din rândurile membrilor ambelor corpuri profesionale de rezervă, se face fără concurs. La încetarea exercitării funcţiilor deţinute, prefecţii şi subprefecţii sunt incluşi, până la vârsta de 65 de ani, în corpurile profesionale de rezervă.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite