Guvernul, debarcat înainte de alegeri?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miza unei moţiuni de cenzură pe ultima sută de metri înainte de alegeri constă în formarea unui nou guvern care să organizeze scrutinul Tentaţia înlăturării guvernului şi a

Miza unei moţiuni de cenzură pe ultima sută de metri înainte de alegeri constă în formarea unui nou guvern care să organizeze scrutinul

Tentaţia înlăturării guvernului şi a organizării scrutinului de către un alt cabinet este din ce în ce mai mare în rândurile opoziţiei.

PSD a anunţat în urmă cu două săptămâni că va depune o moţiune de cenzură în cazul în care cabinetul Tăriceanu nu va lua o serie de măsuri sociale. Liderul PDL Emil Boc a spus ieri că democrat-liberalii sunt dispuşi să transforme moţiunea simplă pe tema educaţiei într-una de cenzură, prin comasarea documentului cu acela al social-democraţilor.

Vicepreşedintele PSD Cristian Diaconescu a declarat ieri că social-democraţii nu au fost abordaţi în discuţii pentru susţinerea unei moţiuni de cenzură. El a precizat că PSD nu se grăbeşte încă să iniţieze un astfel de demers, preferând să aştepte rezultatul moţiunilor simple pe care le-a depus în Parlament.

În situaţia în care una dintre cele două moţiuni va fi adoptată, actualul guvern va fi înlăturat, urmând ca preşedintele să propună Parlamentului un nou premier, fapt ce va conduce la reconfigurarea algoritmului politic. Dacă noul premier va fi învestit, liberalii vor pierde oportunitatea de a organiza alegerile şi implicit şansa de a controla îndeaproape modul în care se va desfăşura scrutinul.

Parlamentul ar putea fi dizolvat

Dacă de două ori consecutiv Senatul şi Camera Deputaţilor nu-l vor învesti ca prim-ministru pe cel propus de şeful statului, Traian Băsescu are dreptul constituţional de a dizolva Parlamentul.

Aceasta ar fi o premieră în politica românească postdecembristă şi ar conduce la anticipate, care vor fi însă organizate tot de cabinetul Tăriceanu şi tot în preajma datei de 30 noiembrie.

Rostul moţiunilor de cenzură anunţate pare a fi strict electoral, întrucât PSD şi PDL şi-au mobilizat deja resursele financiare şi umane în vederea derulării campaniei electorale.

Cine va conduce din noiembrie?

Rezultatele obţinute la locale au arătat că este puţin probabil ca PSD, PDL sau PNL să-şi poată asigura, pe cont propriu, supravieţuirea la Palatul Victoria, după scrutinul din noiembrie.

Pedeliştii şi liberalii s-au condiţionat reciproc în ceea ce priveşte reapropierea lor şi o eventuală guvernare comună - PNL s-ar alia din nou cu PDL "în condiţiile distanţării de Băsescu", în timp ce PDL le-ar întinde din nou mâna liberalilor dacă l-ar izola pe Tăriceanu.

Ambele partide au la dispoziţie varianta încheierii unui parteneriat cu PSD, liberalii fiind însă mai aproape de social-democraţi prin ostilitatea afişată faţă de Băsescu.

PDL ar putea miza şi pe sprijinul unor "partide-pivot", precum PRM şi PNG, în cazul în care vor obţine peste 35%, iar formaţiunile lui C.V. Tudor şi Gigi Becali ar intra în Parlament. Potrivit acestui scenariu, noua opoziţie ar fi formată din PSD, PNL şi UDMR. La fel de posibil este ca aceste trei partide să guverneze împreună, dacă ţinem cont de tendinţele indicate de sondajele de opinie - PSD - 29%, PNL - 20%, UDMR - 5%.

Prefigurarea unei alianţe preelectorale PRM-PNG este o armă cu două tăişuri pentru democrat-liberali. Există posibilitatea ca partidele cu discurs naţionalist să nu treacă pragul de 7% prevăzut pentru alianţe, iar PDL să nu poată miza nici pe voturile UDMR.

Ce arată calculele parlamentare

Pentru depunerea unei moţiuni de cenzură sunt necesare 116 de semnături, iar pentru adoptarea ei 232 de parlamentari trebuie să voteze "pentru". PDL şi PRM pot iniţia o astfel de moţiune, dar au nevoie de cel puţin alte 103 voturi pentru ca ea să treacă.

PSD poate iniţia singur moţiunea, şi dacă ar convinge PRM şi PC să voteze "pentru", mai are nevoie de 18 voturi. Acestea pot fi luate fie de la cei 20 de independenţi, majoritatea foşti PSD-işti sau PRM-işti, fie de la grupul minorităţilor naţionale.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite