Guvernul caută soluţii antifraudă pentru euroalegeri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românii vor putea vota, la scrutinul pentru Parlamentul European, în alte localităţi decât cele de domiciliu, doar dacă vor da o declaraţie pe propria răspundere că nu şi-au mai

Românii vor putea vota, la scrutinul pentru Parlamentul European, în alte localităţi decât cele de domiciliu, doar dacă vor da o declaraţie pe propria răspundere că nu şi-au mai exercitat acest drept în alte secţii.
Aceasta este una dintre măsurile antifraudă pe care reprezentanţii partidelor parlamentare şi cei ai guvernului au decis, ieri, să o introducă în legislaţia electorală.

O altă propunere analizată a fost ca pe listele suplimentare să fie înscris şi codul numeric personal al alegătorului, pentru o verificare suplimentară, iar la secţiile de vot să fie afişate panouri pentru atenţionarea cetăţenilor asupra sancţiunilor de care sunt pasibili în cazul votului multiplu. Cele două părţi nu au reuşit însă să stabilească şi modul în care modificările respective vor fi introduse în legislaţie.

"Am concluzionat că vom încerca să reglementăm, fie în dezbaterile parlamentare pe marginea ordonanţelor de urgenţă privind modificarea legilor electorale, fie prin orice alte mijloace, prevenirea votului multiplu", a declarat ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, liberalul Mihai Voicu, citat de NewsIn.

Reprezentantul social-democraţilor, deputatul Valeriu Zgonea, a precizat că a cerut membrilor Executivului să includă în Hotărârea de Guvern care stabileşte data euroalegerilor şi calendarul de desfăşurare a acestora. Zgonea a explicat că PSD nu doreşte ca în perioada de prealegeri să fie emise alte ordonanţe de urgenţă legate de calendarul scrutinului, ordonanţe care ar putea să creeze confuzie în rândul celor responsabili cu organizarea şi buna desfăşurare a scrutinului.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite