Guvernul a adoptat jumătate din amendamentele propuse pe Coduri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Executivul a adoptat, astăzi, forma finală a Codurilor Civil şi Penal, incluzând în cele două proiecte 23 din cele 52 de amendamente propuse de diferite instituţii ale statului. Cabinetul Boc urmează să îşi asume răspunderea pe cele două acte normative, în faţa Parlamentului, începând cu ora 16.00.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, la Codul Civil au fost propuse 42 de amendamente şi au fost acceptate 18. Pe de altă parte, în Codul Penal s-au introdus 5 amendamente din cele 10 propuse. „Aceste amendamente nu au adus schimbări majore. Ele au vizat forma, şi nu conţinutul celor două proiecte”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Potrivit coordonatorului proiectului de Cod Penal, Victor Ponta, trei parlamentari ai coaliţiei aflate la guvernare au propus amendamente pe acest act normativ. „Acestea au fost discutate cu Ministerul Justiţiei şi vor fi încorporate în proiect”, a declarat Ponta la începutul şedinţei de Guvern. Totodată, au fost aduse observaţii pe cele două Coduri de către Corpul Superior al Magistraturii şi de către Consiliul Legislativ. „Observaţiile au fost  introduse în cele două Coduri”, a precizat Ponta.

În privinţa Codului Civil, au fost introduse mai multe amendamente propuse de Ministerul Sănătăţii şi de cel al Lucrărilor Publice.

Potrivit chestorului Senatului, Ioan Chelaru, după asumarea răspunderii Guvernului, poate să fie depusă, în termen de trei zile, o moţiune de cenzură.

"Din momentul asumării răspunderii Guvernului în şedinţă comună a Parlamentului începe să curgă un termen de trei zile în care poate fi depusă o moţiune de cenzură împotriva Guvernului. Dacă nu va fi depusă o moţiune de cenzură, atunci fiecare cod va fi considerat adoptat, urmând procedura clasică a adoptării unei legi. Dacă însă va fi depusă o asemenea moţiune, Birourile permanente, reunite în mod special, stabilesc, într-un termen de cinci zile de la depunerea moţiunii data unei noi şedinţe comune a celor două Camere, în care moţiunea de cenzură va fi prezentată. Dezbaterea moţiunii se va face într-un alt termen de trei zile după prezentarea acesteia în plenul reunit", a explicat Ioan Chelaru.

Adoptarea moţiunii de cenzură va atrage după sine respingerea celor două proiecte de lege şi căderea Guvernului. În cazul în care moţiunea de cenzură nu va obţine voturile necesare, atunci proiectele de coduri vor fi adoptate, urmând a fi depuse la Secretariatul General al Guvernului. Votul este secret, cu bile.

"În termen de două zile de la depunerea la Secretariatul General al Guvernului, proiectele vor fi trimise spre promulgare preşedintelui României", a precizat Chelaru.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite