Boc este împăcat: Guvernul a făcut tot ce a putut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Boc este împăcat: Guvernul a făcut tot ce a putut
Boc este împăcat: Guvernul a făcut tot ce a putut

Premierul Emil Boc a declarat după întâlnirea cu reprezentanţii Fondului de Gantare a Creditelor pentru IMM-uri că Executivul a făcut tot ce îi stătea în putinţă pentru arespecta acordul cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), mingea fiind acum în terenul Parlamentului şi al Curţii Constutuţionale

"Am liniştea sufletească că am făcut tot ce trebuia. Guvernul României s-a achitat de obligaţiile asumate. Ce altceva poate să facă un guvern decât să-şi pună în joc mandatul?", a declarat şeful Executivului.

Premierul a precizat că au fost depuse 5.200 de cereri de garantare pentru programul "Prima Casă" şi se aprobă circa 120 zilnic. Până în prezent 4.740 de persoane au putut să-şi cumpere o casă prin acest program guvernamental.

Potrivit lui Boc, 48% din locuinţele astfel achioziţionate au două camere şi sunt situate în imobile vechi construite fie înainte de 1989, fie în anii 90. Valoarea totală a garanţiilor acordate se ridică la 220 de milioane de euro. Garanţia medie acordată este în jur de 41.700 de euro.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite