Greii suspendati din PSD, bagati pe usa din dos a "subcomisiilor de lucru"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Seful plasticienilor, Zamfir Dumitrescu, va mazgali oferta electorala a PSD

Lista cu noile comisii si subcomisii din PSD a fost ieri pazita mai ceva ca tezaurul national. Nimeni din noua structura de conducere nu si-a asumat riscul de a trece peste interdictia lui Cozmanca, pentru a furniza informatii despre repartizarea in teritoriu a noilor sefi sau componenta comisiilor. Raspunsul a fost sablon si asemanator cu cel de la intrarea in prima sedinta: "O sa aflati joi, dupa intrunirea Bex". Mai toti membrii Biroului Coordonator au minimalizat importanta documentelor, spunand ca sunt materiale de lucru, fara relevanta pentru cetateni. Un fel de "nu va priveste", spus intr-o forma mai eleganta. Temerea multora era ca darea in vileag a acestei informatii ar putea incinge spiritele azi, la Biroul Executiv Central, la care, si asa, se pare, vocea oamenilor din filiale va fi destul de nervoasa, mai ales ca la sedinta participa si greii suspendati ai partidului. O scurta privire aruncata pe componenta subcomisiilor de lucru arata de ce totul a fost tinut in mare secret. Toti vicepresedintii grei sunt pusi in una sau alta din structuri, pentru a munci impreuna cu noii sositi. Viorel Hrebenciuc, Serban Mihailescu, Dan Ioan Popescu, Victor Ponta si Dan Matei Agathon ar trebui sa lucreze sub coordonarea lui Valer Dorneanu (?!) la subcomisia pentru analiza localelor. La strategia pentru alegerile generale, sub conducerea lui Nicolae Vacaroiu (?!) si alaturi de Gabriel Oprea, Rovana Plumb si Dan Nica ii gasim pe Miron Mitrea si Ioan Mircea Pascu. Vedeta subcomisiilor este cea pentru elaborarea ofertei electorale, in care nu este nici unul din greii suparati ai PSD. Structura este dirijata direct de Adrian Nastase si pictorul Zamfir Dumitrescu (?!), langa ei gasindu-se loc pentru Sorin Oprescu, Hildegard Puwak si Ecaterina Andronescu. De modificarea statutului se ocupa, in principal, Octav Cozmanca, asistat de Ioan Rus, Cristian Diaconescu, dar si veteranii Ion Solcanu si Doru Ioan Taracila. Pentru ca este "deosebit" de competent, Octav Cozmanca e singurul care pastoreste doua subcomisii. In afara de cea privind statutul, mai are in subordine grupul de lucru care pregateste Congresul extraordinar. Aici, insa, Cozmanca se poate manifesta singur si plenar. El nu are nici un concurent din vechea garda langa el, care sa-i smulga laurii unei organizari exemplare a forului suprem al partidului. O parte dintre vicepresedintii suspendati habar n-aveau ca au fost inclusi in grupul de lucru de la partid. Deocamdata este incert daca ei vor accepta sau nu sa lucreze cu membrii Biroului Coordonator. In urma cu doua zile, purtatorul de cuvant al PSD, Titus Corlatean, spunea ca Biroul "va valorifica experienta vicepresedintilor, cand va fi cazul, in functie de situatie". Ramane ca si acestia sa doreasca asa ceva.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite