Greii PSD nu au luptat la referendum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii filialelor judeţene au fost convinşi că procedura de suspendare nu avea niciun rost Principiul de bază al funcţionării PSD, construit pe ideea acordării de privilegii

Liderii filialelor judeţene au fost convinşi că procedura de suspendare nu avea niciun rost

Principiul de bază al funcţionării PSD, construit pe ideea acordării de privilegii puternicilor lideri locali ai partidului în schimbul mobilizării electoratului, s-a dovedit falimentar la referendumul din 19 mai. Rezultatele de după scrutin arată că judeţele "tradiţional" pesediste au devenit fiefuri ale preşedintelui . Dacă la alegerile din 2004 Adrian Năstase câştiga în câteva judeţe, cum ar fi Vrancea, Dâmboviţa, Buzău, la referendum, scorul obţinut de social-democraţi în aceleaşi zone a fost catastrofal.

Liderii PSD din teritoriu s-au văzut în situaţia de a pierde până la peste 60% din opţiuni, comparativ cu rezultatele înregistrate la alegerile prezidenţiale din 2004. La Buzău, unde senatorul Vasile Ion dansa de bucurie pe un banner al adversarului PSD după primul tur al prezidenţialelor, peste 130.000 de cetăţeni au pus, sâmbătă, ştampila pe "NU". Aceasta deşi, în urmă cu doi ani şi jumătate, actualul preşedinte strângea doar puţin peste 95.000 de voturi. Dâmboviţa este un alt judeţ unde şeful statului a crescut în opţiunile alegătorilor - circa 116.000 l-au votat ca preşedinte în 2004, iar acum s-au pronunţat împotriva demiterii sale 150.000 de oameni. În Vrancea, unde Marian Oprişan are un cuvânt greu de spus, doar în jur de 40.000 de cetăţeni au votat "DA" la referendum. La alegerile de acum doi ani şi jumătate, Adrian Năstase era ales de peste 100.000 de oameni.

Oprişan: "Suspendarea a fost o greşeală"

Preşedintele CJ Vrancea, pesedistul Marian Oprişan, spune că a avut, de mai multă vreme, semnale în legătură cu eşecul demersului de suspendare a şefului statului. "A fost o greşeală că s-a ajuns la referendum. Procesul trebuia oprit din parlament", ne-a declarat Oprişan. El susţine că şi-a exprimat opinia în acest sens în cadrul conducerii PSD, informându-i pe liderii de la centru că "românii sunt concilianţi când nu au alternativă". Şeful PSD Vrancea afirmă că a mai propus şi "revenirea la conciliere" cu preşedintele. Marian Oprişan este convins că, după ce s-a întâmplat la referendum, "PSD are obligaţia să introducă moţiunea de cenzură".

Stan: "Sunt bulversat şi acum"

Fostul preşedinte al PSD Dâmboviţa, deputatul Ion Stan, recunoaşte că, în cadrul partidului său, "au existat sincope pe linia mesajului şi a mobilizării la vot". "Anumiţi preşedinţi de organizaţii şi primari au acţionat încet pentru că nu au avut o motivaţie", ne-a declarat Ion Stan. El consideră îngrijorător faptul că PSD a scăzut foarte mult în sondaje şi la capitolul credibilitate, cu toate că nu a participat la guvernare. "Sunt bulversat şi acum. Niciodată nu am înregistrat un rezultat atât de slab într-o confruntare electorală", a mai spus Stan, care a şi demisionat din acest motiv de la şefia filialei Dâmboviţa.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite