"Go West, acesta este mesajul meu!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

C.V. Tudor a votat la orele pranzului, intrucat tabieturile personale - activitate intelectuala nocturna - il determina sa paraseasca asternutul cu mult dupa cantatul cocosilor. A venit la Scoala 150

C.V. Tudor a votat la orele pranzului, intrucat tabieturile personale - activitate intelectuala nocturna - il determina sa paraseasca asternutul cu mult dupa cantatul cocosilor. A venit la Scoala 150 din Cotroceni in formatia obisnuita, cu sotia, cele doua fetite si alaiul mai-marilor PRM, dintre care unul, prim-vicepresedintele Corneliu Ciontu, vecin de cartier cu seful al mare, isi exercita, in acelasi loc, dreptul constitutional de a alege. Ferchezuit, asa cum ii sta bine omului de ziua lui de nastere, purtand pe nas ochelarii de soare care-i acopera jumatate de fata, liderul peremist a parut mult mai calm decat la ultimele aparitii televizate, din campania electorala. Si-a exprimat optiunile fara tam-tam si fara bufoneriile la care mai apeleaza in astfel de situatii, rezumandu-se la cateva comentarii tehnice lansate de dupa perdeaua cabinei de vot. "Ii multumesc lui Dumnezeu pentru ca a programat aceste alegeri speciale chiar de ziua mea, cand implinesc 55 de ani. Acum sunt pregatit sa devin presedinte, sunt la varsta deplinei maturitati", a spus C.V. Tudor, adaugand, senin, ca, daca alegerile nu vor fi fraudate, in mod sigur va castiga. Totusi, el a luat in calcul si varianta infrangerii: "Daca pierd, nu o sa disper. Pentru mine, functiile politice nu conteaza, am alta scara de valori. O sa-mi vad de carti, o sa-mi cresc fetitele...". Nu a vrut sa spuna cu cine isi va indemna alegatorii sa voteze in al doilea tur de scrutin, dar a scapat cateva indicii: "E timpul ca echipa lui Iliescu sa plece, sa mai conduca tara si altii, mai tineri, cu o alta mentalitate... Go West, spre Europa, acesta este mesajul meu!".

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite