Ghidul uninominalului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia Pro Democraţia a publicat pe site-ul său un „manual de folosinţă” al noului sistem de vot. „Uninominalul pe înţelesul tuturor” cuprinde răspunsuri la cele mai frecvente întrebări despre sistemul electoral ce va fi folosit în noiembrie.

Dacă un candidat câştigă 50%+1 din voturi într-un colegiu uninominal, poate să piardă acest mandat?

Chiar dacă un candidat al partidului sau alianţei câştigă 50%+1 din voturile valabil exprimate în colegiul unde candidează, nu va primi mandatul dacă partidul său nu a depăşit pragul electoral la nivel naţional.

Vor ajunge vedete în Parlament cu acest sistem?

Noul sistem de vot lasă întregul proces de selecţie al parlamentarilor în seama cetăţenilor. Astfel, persoanele care nu au experienţa politică şi nu dovedesc că pot gestiona interesele alegătorilor nu vor fi votate şi nu vor putea primi mandate de parlamentar.

Mai trebuie adăugat faptul că votul în circumscripţii uninominale mai este folosit într-un număr mare de ţări, cel puţin pentru alegerea unei părţi a Parlamentului (Albania, Franţa, Germania, Lituania, Marea Britanie, Slovenia, Ungaria) şi în niciuna din aceste ţări Parlamentul nu este invadat de vedete din sport, showbiz, muzică.

Numai candidaţii cu foarte mulţi bani pot a­junge în Parlament?

Legislaţia în domeniul finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale impune deja limite superioare cheltuielilor ce pot fi făcute de partide şi candidaţi în campania electorală, făcând astfel ca şansele unui candidat să fie mai puţin influenţate de puterea sa financiară.

Candidaţii declaraţi aleşi au obligaţia de a înainta un raport privitor la veniturile şi cheltuielile din perioada campaniei. Nedepunerea acestui raport la termenul prevăzut de lege atrage invalidarea mandatului.

Care sunt dezavantajele noului sistem de vot?

Încurajează tehnicile de votare tactică. De exemplu, alegătorii simt presiunea să îl voteze pe acel candidat care li se pare că are şanse de victorie mai mari, chiar dacă în realitate preferatul lor este un alt candidat (cu şanse mai mici), pentru că altminteri votul lor ar fi irosit.

Mai multe secţii în Spania şi Italia

Numărul secţiilor de vot pentru românii din Spania şi Italia va fi triplat comparativ cu birourile electorale deschise la ultimele alegeri, iar românii din Spania care intenţio­nează să revină în ţară vor beneficia de servicii de informare şi consiliere.

Guvernul analizează demararea procedurilor necesare astfel încât românilor aflaţi în străinătate să li se poată elibera documente naţionale de identitate în cadrul consulatelor generale ale României. În diaspora sunt în prezent circa două milioane de români care se înghesuie în o sută de secţii de vot.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite