Gheorghe Flutur: PDL nu cade, nu se înclină și nu cedează indiferent ce frunze cad

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Flutur
Gheorghe Flutur

Prim-vicepreședintele PDL Gheorghe Flutur a declarat, sâmbătă, la Consiliul Județean de Coordonare al PDL Suceava, că această organizație va fi nucleu politicii de centru dreapta în perioada următoare și a subliniat că „PDL nu cade, nu se înclină și nu cedează indfierent ce frunze cad".

„Indiferent de ce frunze cad, de ce muguri apar, PDL Suceava trăieşte, este puternică. Mergem în alegeri cu sigla PDL şi nu fugim. Ne cântărim în alegeri sub sigla PDL pentru că vrem să continuăm proiecte în judeţul Suceava", a spus Flutur.

Flutur a transmis un mesaj de stabilitate și mobilizare pentru PDL.

„Suntem maşinăria electorală cea mai importantă. Nimeni nu ne egalează. Am câştigat toate alegerile. PDL nu cade, nu se înclină şi nu cedează, iar testul alegerilor locale va fi un test al forţei pentru o reconstrucţie a dreptei în jurul PDL", a spus Gheorghe Flutur.

Gheorghe Flutur a făcut aceste declarații în urmă plecării președintelui Consiliului Județean Sorin Frunzăverde către PNL, urmând să candideze din partea Uniunii Social Liberale la alegerile locale de anul acesta. Sorin Frunzăverde a fost unul dintre fondatorii Partidului Democrat, iar plecare sa este resimțită ca o pierdere importantă de liderii PDL.

Vicepreședintele PDL Mihaela Popa a susținut că plecarea lui Frunzăverde este vina actualei conduceri a PDL, mai precis a președintelui Emil Boc și consideră că fostul șef al Executivului ar trebui să își asume această pierdere și, deci, să demisoneze din funcția pe care o deține în PDL.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite