Geoană vrea să ştie de ce nu a primit el onorul la parada militară deşi este al doilea om în stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Geoană
Mircea Geoană

Preşedintele Senatului Mircea Geoană, al doilea om în stat după preşedintele Traian Băsescu, va cere instituţiilor abilitate să investigheze "incidentul de la parada militară din Bucureşti", când cel care a primit onorul a fost premierul Emil Boc, invocând prevederile constituţionale privind ierarhia demnităţilor în stat şi un ordin MApN din 2009.

"Preşedintele Senatului României regretă incidentul petrecut la parada miitară de la Bucureşti organizată cu ocazia Zilei Naţionale. Incidentul este cu atât mai regretabil, cu cât Ziua Naţională a României ar fi trebuit să fie un prilej pentru a lăsa deoparte atitudinile politicianiste meschine. Dorim ca acest incident să nu umbrească buna organizare a paradei militare. Preşedintele Senatului României doreşte să sublinieze în mod deosebit preţuirea şi respectul pe care le are faţă de militarii români, care s-au achitat de fiecare dată cu onoare şi demnitate de toate obligaţiile sale. Bărbaţii şi femeile care activează în cadrul Armatei Române au fost mereu un etalon de profesionalism", se arată într-un comunicat al Biroului de presă al Senatului, citat de Mediafax.

La debutul paradei de 1 Decembrie din Capitală, premierul Emil Boc a fost cel căruia i s-a dat onorul, deşi era prezent şi Mircea Geoană, care, în calitate de preşedinte al Senatului, este al doilea om în stat după preşedintele ţării.

Biroul de presă al Senatului remarcă şi faptul că "este pentru prima oară când Preşedintele României lipseşte de la ceremoniile dedicate Zilei Naţionale în ultimii 20 de ani".

"Acest incident umbreşte în mod nepermis şi nemeritat sărbătoarea tuturor românilor şi reprezintă un abuz intolerabil la adresa ordinii constituţionale şi a statului de drept în România", se menţionează în comunicat.

Astfel,preşedintele Senatului va solicita instituţiilor abilitate să investigheze "care au fost cauzele şi motivele care au stat la baza incidentului de la parada militară din Bucureşti.

"În acest sens, dorim să facem referire la prevederile constituţionale care stabilesc în mod precis şi fără echivoc care este ierarhia demnităţilor în statul român. În plus, dorim să ne referim şi la un ordin MApN din martie 2009, care precizează că onorul militar se acordă în următoarea ordine: preşedintelui României, preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, primului-ministru, ministrului Apărării şi şefului Statului Major General", precizează Biroul de presă al Senatului.

Preşedintele Traian Băsescu este plecat în Kazahstan la summitul OSCE.

Potrivit primului ministru, şeful statului l-a desemnat marţi  să primescă onorul.

"Protocolul este cel care a stabilit şi dumneavoastă aţi văzut ce s-a întâmplat. Preşedintele m-a desemnat în acest sens".

Clarificări aduce şi purtătorul de cuvânt al şefului statului, Valeriu Turcan.

"Presedintele Traian Băsescu l-a delegat pe primul ministru în urmă cu două zile să primească raportul la parada de 1 Decembrie. Este o situaţie de reprezentare şi nu una de interimat al funcţiei. România nu se află în situaţia de predare constituţională a atribuţiilor şefului statului, astfel incât domnul Geoană să fie nevoit să primească raportul", a declarat Turcan.

De asemenea, Turcan a apreciat drept regretabil faptul că "diverse persoane, probabil din zona domnului Geoană", încearcă să creeze confuzie, "distribuind pe surse informaţii false".

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite