Geoană: E posibil să votez moțiunea de cenzură depusă de USL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Geoană
Mircea Geoană

Senatorul independent Mircea Geoană a declarat, luni, că este foarte posibil ca votul său să fie în favoarea moțiunii de cenzură, în condițiile în care Mihai Răzvan Ungureanu începe să intre, potrivit fostului lider PSD, în aceeași logică a fostului premier Emil Boc.

„Dacă nu vor exista elemente clare din partea prim-ministrului Mihai Răzvan Ungureanu, care a început cu o serie de bune intenţii şi care uşor intră în aceeaşi logică pe care am văzut-o şi la domnul Boc şi la alţi prim-miniştri, este foarte posibil ca votul meu să meargă în favoarea moţiunii de cenzură", a răspuns el, întrebat care va fi votul său la moţiunea de cenzură a USL", a spus Geoană.

El a adăugat că o decizie finală o va lua în funcţie de „textul şi contextul" acestei moţiuni.

„Cred că în acest moment guvernul Ungureanu are o dificultate semnificativă, există o fragilitate pronunţată în arcul majoritar", a subliniat parlamentarul.

Mircea Geoană a reiterat faptul că va rămâne senator independent şi că în prezent nu se regăseşte în nici ceea ce face guvernarea şi majoritatea care o suţine şi nici în ceea ce face opoziţia actuală.

Comitetul Executiv Naţional al PSD a votat, vineri, propunerea privind depunerea moţiunii de cenzură pe 17 aprilie, a declarat, vineri, preşedintele PSD, Victor Ponta, care a precizat, răspunzând unei întrebări, că sunt şi parlamentari PDL care au semnat documentul opoziţiei.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite