Geoană îşi pune titlul în joc în decembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă întâlnirea s-a desfăşurat într-un cadru prietenos, adică la masă, tensiunile au existat.Ioan Rus a încercat, conform unor surse, să obţină amânarea congresului extraordinar

Chiar dacă întâlnirea s-a desfăşurat într-un cadru prietenos, adică la masă, tensiunile au existat.
Ioan Rus a încercat, conform unor surse, să obţină amânarea congresului extraordinar din iarnă, mai ales că se vehicula faptul că noul statut ar duce la alegeri şi la nivelul organizaţiilor. Propunerea lui ca viitorul congres să se ţină în februarie-martie nu a fost însă agreată de cei mai mulţi dintre participanţi. Surse din PSD susţin că s-a propus şi varianta prelungirii mandatului lui Mircea Geoană. şi această idee a căzut însă la vot. Varianta alegerilor în decembrie a fost acceptată de Geoană, care a obţinut indirect garanţia că este susţinut de cea mai mare parte a filialelor, în condiţiile în care mandatul lui expiră abia în primăvara anului viitor.
Până la congresul din decembrie se vor face conferinţele judeţene extraordinare, care vor dezbate modificările la statutul partidului şi vor stabili delegaţii la congres. Alegerile de la centru nu vor fi însă precedate de alegeri la nivelul organizaţiilor judeţene. La Consiliul de la Târgu Mureş s-au mai adoptat documente legate de programul politic al partidului.
"Traian Băsescu, crocodil lacrimogen"
În discursul său, Mircea Geoană a criticat actuala guvernare. "Ce poate fi mai umilitor pentru România decât să primească la Bruxelles postul de şef peste xeroxuri", se întreabă liderul social-democrat. Nici Traian Băsescu nu a scăpat de criticile lui Geoană. "Vrem o ţară care să devină precum Belarusul? Sau vrem o ţară care să ne permită să ne afişăm ca o putere care respectă democraţia şi să ne afişăm în Europa ca a şaptea naţiune?
Traian Băsescu, acest tip de crocodil lacrimogen, nu are dreptul să conducă România. şi nu are dreptul să dea lecţii de morală PSD", a spus Mircea Geoană. Cât priveşte alegerile din partid, Geoană susţine că este perfect de acord cu acest lucru, mai ales că este aproape o certitudine organizarea anticipatelor în 2007 şi a alegerilor pentru Parlamentul European în aprilie 2007. "Traian Băsescu şi-ar dori foarte mult un lucru, în ciuda instrucţiunilor de la Bruxelles. Pentru că îl doare în pălărie de aceste instrucţiuni", susţine Geoană.
Tensiunile din partid nu s-au stins, ci dimpotrivă
Faptul că s-a luat decizia organizării alegerilor la centru a făcut ca vechile tensiuni dintre grupurile din PSD să iasă la iveală, chiar şi prin discursurile pe care exponenţii acestor fracţiuni le-au ţinut în cadrul Consiliului Naţional. În timp ce Adrian Năstase a renunţat să-şi mai ţină discursul, Sorin Oprescu nu a ezitat să-şi atace posibilii adversari. Tirul lui Oprescu s-a îndreptat spre Ioan Rus, mai ales că acesta din urmă a declarat de la tribuna Consiliului că-l va susţine tot pe Mircea Geoană. "şi pentru ca să nu se mai găsească vreun nemernic care să scrie sau să spună nu ştiu ce despre Republica de la Cluj, anunţ de pe acum că îl vom susţine pe Mircea Geoană ca preşedinte", declarase Rus. Fostul preşedinte al PSD Ion Iliescu a criticat însă "unele afirmaţii stridente ale vicepreşedintelui Ioan Rus. "Nu mă aşteptam la aşa ceva de la el. Astfel de afirmaţii stridente sunt îngrijorătoare. Nu suntem într-o cazarmă, nu cu bâta, cu ciomagul, cu ghioaga se face disciplină în partid", spune Iliescu.
Membrii PSD au primit chestionarul pentru referendum
În mapele participanţilor la Consiliul de vineri s-a aflat şi chestionarul la care ar urma să răspundă filialele pentru referendumul intern. Conducerea PSD vrea să ştie părerea membrilor în legătură cu sistemul de impozite sau privind strategia politică a partidului.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite